VIDEO – Ioana Constantin: Am putea să eliminăm TOATE pensiile speciale cu excepția celor pentru magistrați

    Ioana Constantin, fost secretar de stat la Ministerul Muncii, susține că pensiile speciale pot fi eliminate, printr-un proiect de lege care să fie constituțional. Acest lucru a fost posibil și în 2010. Excepție fac pensiile magistraților, a mai precizat Ioana Constantin, în emisiunea 100% cu Laurențiu Botin, la Realitatea Plus.

    “Astăzi, un astfel de proiect de lege ar trece de CCR pentru două argumente. Unu: Ne aflăm într-adevăr într-o triplă criză economică, una generată de război, alta de pandemie și este și o criză economică în general. Și mai este un element, reforma pensiilor pe care ne-am asumat-o prin PNRR și chiar și acolo e vorba despre pensii speciale. Deci am putea să eliminăm toate pensiile speciale cu excepția celor pentru magistrați. Acolo nu se poate.”, a explicat Ioana Constantin.

    Fostul secretar de stat la Ministerul Muncii a explicat din ce motiv nu au fost eliminate pensiile speciale.

    “Astăzi, CCR a spus că acel proiect de lege este neconstituțional, pentru că parlamentarii au vrut să-l facă pe procedură de urgență, doar că nu au declanșat-o. Iar CCR ar fi spus despre orice proiect de lege, indiferent că era de pensii speciale sau nu, că este neconstituțional. Că parlamentarii României se prefac că ei fac legi de eliminare a pensiilor speciale, de impozitare a pensiilor speciale, care apoi devin neconstituționale, e o altă discuție. Că și la impozitarea pensiilor speciale s-a întâmplat același lucru. Și nu este vina CCR.”, a completat politicianul.

    Ioana Constantin a vorbit și despre cum au apărut pensiile speciale și cine le-a susținut.

    “Pensiile speciale au fost create pe o mulțime de legi speciale în Parlamentul României, că nu este o singură lege care dă pensii speciale în România. Sunt multe proiecte de lege, unele sunt indemnizații, altele sunt chiar pensii speciale. (…) În afară de cele ale magistraților, toate pot fi eliminate, pentru că au fost deja eliminate în 2010. Curtea Constituțională, și vă citez din decizia de atunci, a zis așa: ‘Având în vedere argumentația că ne aflăm într-o criză economică, se pot tăia aceste pensii speciale’. (…) Cine a reintrodus pensiile speciale în România este Victor Ponta. Sub mandatul lui Victor Ponta au fost reintoduse pensiile speciale eliminate de Guvernul Boc sub mandatul președintelui Traian Băsescu.”, a completat Ioana Constantin, fost secretar de stat la Ministerul Muncii, în emisiunea 100% cu Laurențiu Botin, la Realitatea Plus.

    Vezi mai jos intervenția:

    Video și foto: Realitatea Plus / 100% cu Laurențiu Botin, Facebook Ioana Constantin

    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI