VIDEO | TRAGIC: O mașină fără șofer a lovit șase copii care se jucau în curtea unei grădinițe. Un băiețel de 4 ani a murit

    Joaca în curtea grădiniței s-a transformat într-o tragedie, după ce un băiețel de 4 ani a decedat, iar alți cinci copilași au fost grav răniți. Întâmplarea tristă a avut loc în Italia, în suburbia Pile din orașul L’Aquila.

    Un Volkswagen Passat la volanul căruia nu se afla nimeni și care fusese parcat pe un drum în pantă a luat-o la vale, a distrus gardul de fier al grădiniței „1 Mai” și a surprins șase copii în timp ce se jucau printre tobogane și carusele din plastic. 

    Scenele de groază au avut loc miercuri, în jurul orei 14:30.

    Potrivit agenției ANSA, în acel moment, în curte erau peste 12 copii. Șase dintre ei au fost spulberați de mașina scăpată de sub control. Un băiețel de 4 ani a murit în drum spre spital, în ciuda eforturilor medicilor de pe  ambulanță de a-i salva viața. Ceilalți cinci copii au fost grav răniți, o fetiță având prognostic rezervat.

    Pentru părinții care așteptau să-și ia acasă micuții au fost scene cumplite, de panică și deznădejde.

    „Părea că suntem în infernul lui Dante: când am ajuns, am găsit părinți împietriți de durere, iar plânsul copiilor parcă ne-a oprit inima. În jurul nostru, sirene, ambulanțe și mașinile de poliție. Am fugit imediat înăuntru. O scenă înspăimântătoare și suprarealistă”, povestește șocat tatăl unuia dintre micuții care merg la grădinița din Pile.

    După tragedie, în oraș a fost declarată zi de doliu.

    „Sunt profund întristat. Nu imi pot imagina durerea pe care o simt părinții copiilor răniți. Ca tată și ca reprezentant al instituțiilor sunt îngrozit. Este un accident cumplit și sperăm și ne rugăm ca bilanțul să nu se agraveze”, a declarat Pierluigi Biondi, primarul din L’Aquila.

    Primele ipoteze ale anchetatorilor italieni

    Volkswagenul Passat care a spulberat cei șase copilași în curtea grădiniței nu era condus de nimeni. În interiorul mașinii, însă, se afla un băiețel în vârstă de 10 ani. 

    Din primele date, se pare că autoturismul ar aparține unei mame care se dusese să-și ia fiul din acea grădiniță, lăsându-l la bord pe celălalt frățior. Nu se știe încă motivul, însă la un moment dat mașina parcată pe stradă, în pantă, a luat-o la vale, a pus la pământ gardul de fier al grădiniței și i-a lovit în plin pe cei șase micuți care se jucau în curte. 

    Este posibil ca băiețelul să fi scos, din greșeală, mașina din viteză sau poate că frâna de mână nu era activată. Aceste ipoteze vor trebui evaluate de anchetatori.

    În prezent, proprietara mașinii este cercetată pentru omor rutier. 

    Tomasso, băiețelul care și-a pierdut viața în accidentul absurd de la grădinița L’Aquila, avea doar 4 anișori. Familia copilului este împietrită de durere.

    Imaginile video de la locul accidentului cutremurător pot fi vizionate AICI și AICI.

    Sursa foto: corriere.it / ANSA

    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI