Principele Radu a participat, miercuri, în Parcul Carol I, la un eveniment de marcare a Zilei Internaţionale a Păcii, prin plantarea „Copacului Păcii”, un stejar, de către copiii militarilor români căzuţi la datorie în teatrele de operaţii, a precizat Familia Regală.
Potrivit sursei citate, Principele a deschis evenimentul cu un scurt discurs în care a mulţumit pentru includerea capitalei României în şirul oraşelor care găzduiesc cei 29 de Copaci ai Păcii din 17 ţări, de pe patru continente. Alteţa Sa Regală a subliniat rolul Asociaţiei Servare et Manere din Slovacia în păstrarea vie a memoriei soldaţilor români căzuţi pe pământ slovac în Al Doilea Război Mondial. Copacul Păcii de la Zvolen (Republica Slovacia) a fost plantat în septembrie 2021, în memoria Regelui Mihai I al României.
Principele Radu a salutat participanţii şi a oferit cadouri tinerilor prezenţi la eveniment. La final, a luat parte la ceremonia militară de schimbare a gărzii la Mormântul Eroului Necunoscut şi a depus o floare la mormânt.
Evenimentul din Parcul Carol I a fost organizat în parteneriat cu Asociaţia Voluntarilor Invictus România, aflată sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu şi cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale.
Copacul Păcii este un proiect internaţional care promovează prietenia şi înţelegerea între naţiuni, cu scopul de a reuni oameni din întreaga lume. Proiectul comemorează nu doar sacrificiul soldaţilor obişnuiţi, ci şi victimele dezastrelor naturale şi biologice, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al Familiei Regale a României.
Acest proiect se va desfăşura în următorii ani în Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina şi Ungaria.
Sursa foto: Facebook / Familia Regală a României
