Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj ferm către studenții care aleg să muncească în timpul studiilor și care se simt șicanați de către profesori. Invitat la Digi24, acesta a explicat că prima soluție este adresarea problemei la nivelul universității în care tinerii sunt înmatriculați.
“Sfatul meu este să discute în asociațiile studențești și să vină cu astfel de sesizări. Să încerce, în primul rând, la nivel de universitate”, a declarat ministrul.
Daniel David a subliniat că, în cazul în care nu există deschidere și sprijin la nivel instituțional, studenții pot merge mai departe și sesiza direct Ministerul Educației.
Declarațiile vin după ce, în urmă cu câteva săptămâni, ministrul sugerase că un job part-time ar putea fi o soluție pentru studenți, mai ales în contextul discuțiilor privind bursele. “Nu vreau să vă supăr, dar cumva poate că m-aș gândi să îmi iau un job part-time. În mediul american, studenții lucrează adesea în paralel cu studiile”, spunea oficialul la acea vreme.
Astfel, mesajul ministrului evidențiază faptul că munca în timpul facultății nu ar trebui să fie un motiv de discriminare, ci o alegere firească pentru susținerea financiară și dezvoltarea profesională a tinerilor.