BACĂU: 3 medii de 10 (zece) și o rată cumulată de promovare, înainte de contestații, de 80,5%, peste rata națională, la examenul de BACALAUREAT 2022, sesiunea iunie-iulie

BACĂU: 3 medii de 10 (zece) și o rată cumulată de promovare, înainte de contestații, de 80,5%, peste rata națională, la examenul de BACALAUREAT 2022, sesiunea iunie-iulie

de F Raluca
0 comment
Rptv-Ministerul Educației: Aproape 21.000 de liceeni, incluși în programul social „Bani de liceu”

Ministerul Educației a publicat astăzi, 27 iunie, pe site-ul dedicat http://bacalaureat.edu.ro, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022. Acestea au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Urmare a acestor rezultate, în județul Bacău, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 80,5%, ceea ce înseamnă un număr de 2.921 de candidați care au obținut medii mai mari sau egale de/cu 6 (șase), dintr-un total de 3.627 de candidați prezenți, o rată peste rata națională de 78,3% și în creștere față de anul trecut când rata de promovare, înainte de contestații, în județul Bacău, a fost de 76,5%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 84,4%, respectiv 2.820 de candidați cu medii mai mari sau egale cu 6 (șase), dintr-un total de 3.340 prezenți, o rată, de asemenea, mai mare decât cea de anul trecut, când a fost de 81%, înainte de contestații. Pentru promoțiile anterioare, rata de promovare este de 35,2%, calculată la 287 de candidați prezenți, din care cu medii mai mari sau egale cu 6 (șase), respectiv declarați promovați, 101. Și aici se înregistrează o creștere, anul trecut, în aceeași perioadă, rata de promovare pentru promoțiile anterioare, înainte de contestații, fiind de 34,8%.

Trei candidați au obținut media generală 10 (zece): un absolvent de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești – Matematică-Informatică, un absolvent de la Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinești – Științe ale Naturiiși un absolvent de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești – Filologie. Toți cei trei candidați sunt din promoția curentă.

Pe discipline de examen, statistica numărului de candidați din județul Bacău care au fost notați cu 10 (zece) este următoarea:

• 46 au obținut nota 10 la proba de Limba și literature română;

• 116 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 61 / Istorie – 55);

• 159 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării (Biologie – 24, Chimie – 16, Filosofie – 1, Fizică – 30, Geografie – 14, Informatică – 38, Logică, argumentare și comunicare – 29, Psihologie – 4 și Sociologie – 3).

Pe mediile de promovare, statistica se prezintă astfel:

• 3 candidați au obținut media 10 (zece);

• 800 de candidați au obținut medii între 9 și 9.99;

• 889 de candidați au obținut medii între 8 și 8.99;

• 667 de candidați au obținut medii între 7 și 7.99;

• 562 de candidați au obținut medii între 6 și 6.99;

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 27 iunie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 1 iulie.

Pentru a fi declarat promovat la examenul național de Bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

*recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

*susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

* obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Sursa foto: Profimedia

You may also like

Lasă un comentariu

RPTV - Sursa ta de stiri de incredere.

Copyright © 2023 RPTV