Fără nicio îndoială scumpirile de la energie și gaz au adus românii în pragul disperării. De aceea, o parte a Coaliției insistă ca și facturile la electricitate sau gaz, emise în ianuarie, să intre sub incidența măsurilor suplimentare de plafonare/compensare. Populația și economia au nevoie de sprijin acum, în mijlocul iernii.
Sunt două puncte de vedere: unul, al PSD, care insistă pentru identificarea unui mecanism care să permită și compensarea facturilor emise de furnizori către consumatorii casnici, școli, spitale, IMM-uri, instituții de stat, etc. pentru perioada 1 ianuarie – 31 ianuarie 2022, și un altul, al PNL, care susține că un astfel de mecanism n-ar putea fi aplicat decât de la 1 februarie.
Întregul demers guvernamental are sens în condițiile în care pentru un număr cât mai mare de consumatori, factura la energie, emisă în ianuarie, ar fi semnificativ mai mică decât cele din noiembrie sau decembrie 2021.
Decizia finală este a Ministerului Energiei/Guvernului, dar, în această criză dramatică a prețurilor uriașe la energie, neincluderea lunii ianuarie în prevederile OUG înseamnă menținerea obligației de plată a unor facturi imposibil de achitat.
La insistențele PSD, în textul OUG se vor regăsi și sancțiuni pentru furnizorii care nu aplică corespunzător prevederile Legii privind plafonarea și compensarea și au o conduită comercială înșelătoare, lucru absolut necesar, mai ales după efectuarea greșită a unui numar imens de facturi.
E din ce în ce mai clar că România trebuie să revină la reglementarea, pe termen mediu, a pieței energiei. Realitatea demonstrează dramatic inexistența unei concurențe reale care să regleze prețurile pe baza cererii și ofertei și care să coboare aceste prețuri. Datele vorbesc de la sine: la o creștere de numai 3% a cererii de gaz, prețul din producția internă s-a dublat și a ajuns să fie mult peste prețul gazului de import de la ruși.
Situația este generată de un cumul de factori, pe care “apostolii” liberalizării de la USR și de la PNL, nu i-au luat în calcul: companiile producătoare de stat sunt conduse pe baza guvernanței corporative, care prevede maximizarea profitului ca indicator de performanță pentru manageri – acest lucru determină companiile producătoare de energie ieftină (ex. hidro, nuclear) să vândă energia la cel mai mare preț de pe piață, în dauna populației și a economiei naționale (astfel s-a ajuns ca energia produsă în România să fie mai scumpă decât cea din import); furnizorii nu pot importa cantități mari de energie și de gaze de pe piața externă la prețuri mai mici pentru a le concura pe cele oferite de producătorii interni, din cauza capacităților reduse de transport (în cazul energiei electrice) și din cauză că la nivel european nu mai există cantități mari de gaze la vânzare întrucât operatorii europeni au făcut deja achiziții pe termen lung.
Conform datelor Eurostat, aproape un sfert (24,5%) din energia consumată în România, în anul de referință, a provenit din surse regenerabile. Am depășit la acest capitol state care şi-au făurit în ultimii ani un renume din utilizarea energiei verzi şi promovarea de politici publice în relație cu acest obiectiv fundamental pentru devenirea ecologistă a UE. Dar “mai verde” nu echivalează automat cu “mai ieftin”.
Managerii companiilor trebuie să facă distincție între plafonare și reglementare, care sunt conceptedistincte. Reglementarea nu duce la lipsa profitului. Reglementare înseamnă că se stabilește un preț în funcție de costurile de producție cu asigurarea unei marje rezonabile de profit. Nu înseamnă un preț fix pe o perioadă stabilită prin lege.