VIDEO | Fenomen spectaculos la Galați: Dunărea a dat în clocot

VIDEO | Fenomen spectaculos la Galați: Dunărea a dat în clocot

de admin
0 comment
Rptv-VIDEO | Cine a fost Pazvante Chioru’? Povestea soldatului otoman care a făcut prăpăd Țara Românească

Imagini spectaculoase au fost surprinse joi dimineață pe Dunăre, în dreptul oraşului Galaţi. Nori de aburi s-au ridicat deasupra fluviului, dând senzația că apa fierbe. Specialiştii spun că este vorba despre un fenomen provocat de schimbările bruşte de temperatură.

Joi dimineaţă, la Galaţi, au fost cel mult 6 grade Celsius, în timp ce apa Dunării a fost mult mai caldă. De obicei, în această perioadă a anului, apa fluviului are în jur de 15 grade. Diferenţa de temperatură provoacă formarea aburilor pe fluviu şi oferă senzaţia că Dunărea dă în clocot.

Fenomenul nu reprezintă un pericol pentru navigaţie, iar autorităţile fluviale nu sunt nevoite să ia măsuri speciale. La fel ca în perioadele cu ceață, navigatorii de pe Dunăre utilizează radarul care indică eventualele obstacole.

„Fenomenul apare atunci când diferența dintre temperaturile din timpul zilei și cele din timpul nopții sunt mari. Este ca o evaporare, ca o ceață. Acest fenomen apare dimineața și poate ține până în jurul prânzului, când se ridică soarele. Este într-adevăr spectaculos. Apare îndeosebi în această perioadă, când temperatura apei scade. Astăzi, de exemplu, temperatura apei este de 14, 5 grade. Pentru navigație, nu este periculos, dar se recomandă să se desfășoare cu atenție, să se folosească semnalele sonore”, a declarat Dorian Dumitru, specialist în navigație și fost director al Administrației Fluviale a Dunării de Jos.

Navigatorii mai spun că fenomenul de fierbere a Dunării are loc de două, trei ori pe an, în special toamna şi iarna.

Sursa foto: Arhiva Rptv

You may also like

Lasă un comentariu

RPTV - Sursa ta de stiri de incredere.

Copyright © 2023 RPTV