Oficialii ruși semnalează prezența minelor în Marea Neagră

Oficialii ruși semnalează prezența minelor în Marea Neagră

de admin
0 comment
rptv-Oficialii ruși semnalează prezența minelor în Marea Neagră

Oficialii ruși ai Apărării avertizează că în Marea Neagră plutesc zeci de mine în derivă. Acestea constituie un pericol pentru țările riverane, spun rușii.

Potrivit generalului-maior Mihail Mizinţev, minele s-au desprins din amaraje şi au ajuns în largul coastelor ţărilor riverane, relatează dpa, preluată de Agerpres.

Forţele Navale Române au anunţat luni că au detonat o mină la circa 70 de kilometri la travers de Capul Midia.

Turcia a dezamorsat sâmbătă şi luni două astfel de mine, în strâmtoarea Bosfor, respectiv în apropierea frontierei cu Bulgaria, însă pericolul persistă.

Ministerul Apărării rus şi serviciul de informaţii FSB, care răspunde şi de paza frontierelor, semnalaseră deja prezenţa minelor.

Autorităţile turce au interzis pescuitul în largul coastei de nord-vest a Turciei de la Marea Neagră.

Militarii ruşi au raportat luni seara că au distrus cu rachete două depozite mari de muniţie din regiunea Jitomir şi au doborât trei avioane de luptă. Ei susţin de asemenea că au distrus la Mariupol un elicopter care urma să evacueze luptători din batalionul ucrainean Azov, însă dpa nu a reuşit să confirme această informaţie.

Sursă foto: StiriDiaspora

You may also like

Lasă un comentariu

RPTV - Sursa ta de stiri de incredere.

Copyright © 2023 RPTV