Tot mai mulți oameni sunt în căutarea ,,sângelui pur”. Unii chiar refuză transfuziile în cazul unor operații care le-ar salva viețile. În spatele acestei mișcări bizare se află teorii ale conspirației, care au reușit să convingă din ce în ce mai multe persoane din întreaga lume.
Un cuplu care se opune vaccinurilor a refuzat o transfuzie pentru o operație salvatoare, de teama unei contaminări. Mai mult, o organizație îi pune în legătură pe acești adepți cu donatori nevaccinați anti-COVID-19.
Dezinformările din perioada pandemiei au dat naștere unei așa-numite mișcări a „sângelui pur”. Aceasta promovează teorii ale conspirației potrivit cărora primirea unor transfuzii de la cei vaccinați împotriva COVID-19 ar „contamina” sângele uman.
„Teoriile nu se bazează pe nicio dovadă științifică. Dacă sângele unei persoane vaccinate este donat unei persoane care nu este vaccinată, persoana care primește transfuzia nu devine vaccinată.”, a declarat Katrine Wallace, medic epidemiolog la Universitatea Ilinois din Chicago.
Acest fapt nu i-a împiedicat însă pe unii internauți să se pronunțe pentru înființarea unor bănci de sânge pentru persoanele care nu s-au vaccinat anti-COVID-19.
Tot mai mulți medici din America de Nord primesc asemenea solicitări. Mai mult, un cuplu neozeelandez s-a opus recent unei operații programate pentru salvarea vieții bebelușului lor, de teamă că va primi sânge de la un donator vaccinat. Un tribunal le-a retras temporar custodia copilului pentru a permite intervenția, dar acest caz a devenit simbolic pentru antivacciniști.
,,Teoria conspirației se propagă rapid pe internet.”, a explicat Katrine Wallace. În grupuri private create pe social media, apărătorii conceptului de „sânge pur” îndeamnă la violențe împotriva medicilor implicați în campaniile de vaccinare. Ei spun că persoanele vaccinate mor în masă și prezintă imagini grotești, cum ar fi cea în care o asistentă ține o seringă în mijlocul unui câmp cu cranii umane.
O organizație din Zurich, Safe Blood Donation, îi pune în legătură pe donatorii nevaccinați cu destinatarii nevaccinați ai transfuziilor sanguine. Membrii acesteia trebuie să achite o taxă de intrare de 50 de euro, apoi un abonament anual de 20 de euro.
„Donațiile de sânge obținute de la cei vaccinați împotriva COVID-19 sunt sigure pentru transfuzii. Compușii vaccinurilor nu se regăsesc în sistemul sangvin.”, a declarat Jessa Merrill, de la Crucea Roșie americană.
„Mișcarea sângelui pur se bazează 100% pe dezinformările ce vizează vaccinurile.”, a declarat medicul epidemiolog Katrine Wallace.
Se caută, de asemenea, sperma de la bărbați nevaccinați, catalogată drept „următorul Bitcoin”, după cum prezic adepții teoriei conspirației.