Prezent la o acţiune electorală în judeţul Teleorman, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, a declarat că susţine echipa PNL Teleorman la alegerile locale din 9 iunie 2024.
“Bună ziua, domnule președinte Nicolae Ciucă, domnule președinte Daniel Constantin. Stimați colegi, onorată asistență, dragi primari, revin de această dată cu altă misiune în județul Teleorman.
Am avut întâlniri la vremea la care făceam deplasări în teritoriu și încercam să împărtășesc din programele pe care Ministerul Dezvoltării le derulează la nivelul României, programe care au fost puse ca și bază de către Partidul Național Liberal. Proiecte care duc la dezvoltarea României.
De această dată vin în campania electorală, fiindcă și eu am convingerea, la fel ca alte antevorbitorii mei, că Teleormanul merită mai mult. Și acest lucru depinde de dumneavoastră.
Am avut șansa ca în perioada de când sunt ministru, să merg în 35 de județe din țara, să împărtășesc din experiența pe care o am, dar în același timp să preiau și multe idei de la dumneavoastră.
Să știți că peste tot unde administrația locală este condusă de primari liberali sau de președinți de consilii județene liberali, lucrurile se văd, fie că vorbim de Teleorman, fie că vorbim de Vaslui, fie că vorbim de Cluj, de Oradea sau de orice alt județ din țară.
Iar acest lucru face diferența și cred că acest lucru ar trebui să se întâmple în cât mai multe localități din România, fiindcă, noi, liberalii, suntem cei mai pregătiți să facem administrație, suntem în măsură să pregătim proiecte, să pregătim documentații și nu să le păstrăm doar pe raft, ci să le aducem la maturitate.
Vin după 20 de ani de administrație publică, 20 de ani în care a ferit Dumnezeu să am necazuri. Acest lucru s-a datorat în primul rând faptului că am știut să fac permanent echipă. Dacă la Primărie am găsit persoanele potrivite, la nivelul județului Brașov am avut șansa să implementez proiecte mari ca Aeroportul de la Brașov sau să devenim campionul în implementarea de proiecte pe fonduri europene.”, a declarat ministrul Adrian Veştea.
Referindu-se la candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Teleorman, Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Marian Ţole, ministrul Veştea a ţinut să precizeze următoarele:
“La Ministerul Dezvoltării, omul de încredere care a fost permanent alături de mine este Marian Țole. Este o persoană cum rar mi-a fost dat să cunosc, o persoană foarte bine pregătită, o persoană riguroasă, o persoană corectă, o persoană căreia am avut încrederea să-i dau ocazia să semneze în locul meu. Este un om care cunoaște foarte mult și foarte bine administrația. Am toată convingerea că atât Marian Țole, cât și ceilalți colegi ai noștri, care astăzi și-au depus candidatura pentru a continua mandatul sau pentru a câștiga un mandat nou, puteți face echipă și puteți câștiga la Teleorman.
La Brașov am avut continuitate și am demonstrat că suntem în stare să avem ambiții foarte mari. Îmi doresc ca Marian Țole și întreaga echipă pe care o are Teleormanul pe data de 9 iunie să aibă un rezultat bun. Doar în felul acesta, noi, liberalii, putem să demonstrăm că bunele practici care le avem în județe cu tradiție, se pot întâmpla și la Teleorman. Vă urez mult succes și vă asigur de suportul nostru, indiferent din ce poziție voi fi eu.”
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, candidează la alegerile din 9 iunie la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov. Legat de această candidatură, Adrian Veştea a menţionat următoarele: “Și eu candidez în județul Brașov, pentru funcția de președinte al CJ însă am o misiune mai ușoară, fiindcă la Brașov am reușit să conving electoratul că sunt un om al faptelor. Mult succes, să ne vedem cu bine pe data de 9 iunie cu Victorie!”
Urmăreşte-ne şi pe Facebook