Lovitură pentru Elena Udrea! Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, rămâne în închisoare după ce judecătorii Curții Supreme au respins cererea de revizuire în dosarul Gala Bute. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Iată minuta instanței:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Udrea Elena Gabriela împotriva sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în dosarul nr. 1532/1/2015, definitivă prin decizia penală nr. 93 din 05 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2303/1/2017, precum și împotriva sentinței penale nr. 45 din 02 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București Secția I penală, în dosarul nr. 5230/2/2017, definitivă prin decizia penală nr. 232/A din 11 iulie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în dosarul nr. 5230/2/2017.
Obligă revizuenta la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 12 decembrie 2023.
Lovitură pentru Elena Udrea! Reamintim că Elena Udrea a fost condamnată definitiv, în 7 aprilie 2022, la 7 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, alături de alți inculpați, găsiți vinovați de luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală și spălare de bani.
Sursa foto: libertatea.ro