Comisia Europeană a aprobat modificările Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună (PAC) al României pentru perioada 2023-2027, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Propunerea de revizuire, transmisă pe 17 octombrie, s-a concretizat în urma consultărilor desfăşurate cu partenerii economici şi sociali, reprezentând un pas esenţial în adaptarea la nevoile actuale ale sectorului agricol.
Documentul de la Comisia Europeană poate fi accesat AICI.
Planul Strategic consolidat va îmbunătăţi condiţiile de accesare a plăţilor directe, atât pentru sectorul vegetal, cât şi pentru cel zootehnic, mai arată comunicatul de presă al MADR.
Printre cele mai importante modificări din sectorul vegetal se regăsesc definiţia fermierului activ aplicabilă pentru beneficiarii de plăţi directe şi flexibilizarea condiţiilor prevăzute de GAEC 6 – Acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile.
Mai exact, fermierul activ trebuie să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, cu suprafața parcelei agricole de cel puțin 0,3 ha, cu excepția serelor și solariilor, în cazul cărora suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de 0,03 ha și a viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuștilor fructiferi, în cazul cărora suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha.
Ȋn cazul pajiștilor, trebuie să asigure o încărcătură de animale de minimum 0,3 UVM/ha sau să efectueze cel puțin o cosire anuală.
Menționăm că de definirea fermierului activ are relevanță pentru eligibilitatea la acordarea de subvenții APIA.
În ceea ce privește GAEC 6, s-a aprobat extinderea perioadei în care sunt permise lucrările pentru pregătirea terenului și înființarea noii culturi cu o săptămână, dar și oferirea posibilității prelungirii cu încă o săptămână în cazul în care condițiile meteo nu permit realizarea lucrărilor de pregătire a terenului și înființare a culturilor.
Pentru a răspunde nevoilor şi solicitărilor formulate de fermierii din sectorul zootehnic, au fost propuse modificări ale schemelor existente pentru sectorul bovine şi ovine, dar şi o intervenţie nouă care va veni în ajutorul crescătorilor de vaci: sprijin cuplat pentru venit – porumb pentru siloz.
Mai exact, fermierii vor primi în total 18,4 milioane de euro pentru porumbul pentru siloz.
În România, porumbul pentru siloz s-a cultivat pe suprafețe de 49.000 de hectare, în medie, în perioada 2015-2022, cu fluctuații sensibile de la an la an, dar cu un trend descendent. Astfel, în 2022 față de anul anterior, suprafețele au scăzut de la 51.181 la 48.634 ha. În plus, nivelul de producție aferent a avut un caracter pregnant descendent, începând cu anul 2019, respectiv de la 26,4 t/ha la 20,4 t/ha la nivelul anului 2022.
Acest tip de cultură implică și o cantitate mai mare de sămânță pentru semănat, norma la hectar fiind mai mare comparativ cu porumbul pentru boabe.
„În lipsa subvenționării culturii de porumb pentru siloz, fermierii nu ar reuși să își acopere costurile și implicit ar renunța la această cultură, iar cererea pentru un furaj de calitate solicitată de către fermieri, în special crescători de animale (din sectorul de creștere al bovinelor) ar rămâne neacoperită”, a explicat MADR în nota de fundamentare motivul pentru care a solicitat acest sprijin.
Aceste modificări reflectă angajamentul MADR în promovarea unei agriculturi moderne, sustenabile şi adaptate la schimbările climatice, contribuind astfel la consolidarea poziţiei României în cadrul Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene, mai indică sursa citată.
Citește și: Comisia Europeană înăsprește regulile privind binele și protecția animalelor
Sursa foto: Bartolomiej Pietrzyk | Dreamstime.com