ALERTĂ Greii de la Davos profețesc o mare criză mondială: cele două probleme spinoase pentru omenire
Specialiştii în analiza riscurilor consideră că fenomenele meteo extreme şi dezinformarea sunt cele mai importante riscuri care ar putea declanşa o criză globală în următorii ani, arată un studiu publicat miercuri de Forumul Economic Mondial (WEF), transmit Reuters şi AFP, informează Agerpres.
În timp ce fenomenele meteo extreme sunt cel mai important risc în 2024, informarea greşită şi dezinformarea se situează pe locul secund în topul celor mai importante riscuri globale pe parcursul următorilor doi ani. Acesta în condiţiile în care trei miliarde de persoane ar urma să se prezinte la urne în următorii doi ani, în plin boom al inteligenţei artificiale.
“Recursul generalizat la dezinformare şi informare greşită şi instrumentele care permit difuzarea lor pot submina legitimitatea guvernelor nou alese. Tulburările care ar putea rezulta ar putea varia de la manifestări violente şi până la confruntări civile şi terorism“, se precizează în raportul “Global Risks Report”, publicat cu câteva zile înaintea Forumului Economic Mondial, care se organizează la Davos (Elveţia), în perioada 15-19 ianuarie, potrivit stiripesurse.ro.
Forumul de la Davos, o întâlnirea anuală pe bază de invitaţie organizată la sfârşitul lunii ianuarie, reprezintă evenimentul de referinţă al fundaţiei elveţiene Forumul Economic Mondial (WEF). Prima reuniune a avut loc în 1971, sub numele Forumul European de Management (European Management Forum). În 2015, Forumul a fost recunoscut oficial ca organizaţie internaţională.
Citeste si despre cel mai recent comunicat al NATO cu privire la Ucraina
Sursa foto- Euronews.ro