Percheziții de amploare, joi dimineața,
la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări
Vehicule Suceava. Mai mulți angajați sunt suspectați că timp de mai mulți ani
au dat permisul de conducere unor persoane care nici măcar nu s-au prezentat la
examen.
Perchezițiile au fost demarate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Anchetatorii susțin că, de mai mulți ani, la Suceava funcționează „un fel de asociație familială unde angajații de la Serviciul Permise și Înmatriculări și polițiștii de la Inspectoratul Județean de Poliție fie înlesnesc obținerea permiselor și înmatriculărilor, fie fac trafic de influență”.
Potrivit, anchetatorilor, angajații, contra unor sume uriașe de bani, le dădeau permise de conducere unor persoane care nici măcar nu se prezentau la examen.
„Procurorii și polițiștii fac peste 60 de percheziții, joi dimineață, în Suceava, într-un dosar privind obținerea frauduloasă a permiselor de conducere și înmatriculări frauduloase”, au declarat surse judiciare pentru G4Media. Șpaga ar fi ajuns la câteva mii de euro de persoană. La finalul acestor percheziții mai multe persoane vor fi aduse la audieri la sediul DNA Suceava.
You must be logged in to post a comment Login