Connect with us

Comentariul zilei

Vorba Sarmizei!

Published

on

Ascultați experții și nu comunicatorii improvizați!

Parcă nu este nimic mai dificil pentru actualul Guvern decât stabilirea regulilor corecte de comunicare, într-o perioada în care românii au nevoie de răspunsuri la întrebări, mai mult ca oricând. Nici nu cunosc aceste reguli și nici nu-și doresc să le învețe. 

Într-o eră a îndoielilor pe toate palierele, comunicarea defectuoasă în această situație de criză dă mari bătăi de cap presei, care, cu conștiinciozitate încearcă să deslușească și să transmită opiniei publice ceea ce autoritățile ar trebui să facă de facto.

Cu un prim discurs prea liniștitor, Președintele României a permis o stare de indisciplină în rândul populației. Discursul său cu fraze mult prea simple și cu un mesaj care nici pe departe nu prevestea riscul de contagiune, a îngăduit populației să privească subiectul cu superficialitate. 

Deși Organizația Mondială a Sănătății atrăgea atenția încă din luna ianuarie asupra “Urgenței internaționale de sănătate publică”, spunându-le statelor lumii să ia măsurile necesare, România a fost totuși luată prin surprindere, confruntându-se cu lipsa de teste și echipamente de protecție pentru medici, chiar și la două luni de la avertisment. Scuza că Guvernul trecut e vinovat de lipsa stocurilor este absolut penibilă, în situația în care Guvernul Orban a fost instalat la începutul lunii noiembrie, asumându-și și bugetul pentru 2020 și tăind de la sănătate 22%. Despre criza ce urma să se instaleze se știa dinianuarie, așa cum am mai spus, așa că verificarea stocurilor și eventual aprovizionarea erau atributul Guvernului Orban, în totalitate.

Pe motiv că românii ar fi acceptat cu greu regulile stricte ce s-ar fi impus într-o astfel de situație extraordinară, guvernul și președintele țării au refuzat să-și asume răspunderea unor astfel de măsuri, iar azi, iată-ne în situația în care numărul îmbolnăvirilor se apropie de 1000. 

Măsurile adoptate cu titlu de recomandare au  permis cetățenilor să nu fie suficient de îngrijorați și, în consecință, să nu fie înclinați spre schimbarea obiceiurilor. 

Oamenii aceștia care conduc azi România, nu dau garanția faptului că știu ce fac. Și asta vine din lipsa coerenței în discurs și în deciziile ezitante luate. Expresii ca “evitați panica” sau “să nu cădem în panică”, folosite de președintele Klaus Iohannis în discursurile cu privire la COVID-19, reprezintă o greșeală majoră de comunicare,cuvântul reținut fiind “panică” și nu negația abstractă. Și dacă ar fi doar asta, s-ar putea corecta, dar mesajele se bat cap în cap pe toate palierele. 

Au telespectatorii care privesc declarațiile de presă ale președintelui, ale premierului Orban (Ludovic Orban), ale vicepremierului Turcan, ale ministrului Costache, dreptate sa fie neîncrezători? Categoric, da. 

Problema acestor comunicatori este aceea că permite telespectatorilor să se simtă mai competenți decât ei. Când s-a ajuns într-un astfel de punct, acești comunicatori ar trebui să se ascundă și să lase loc experților. Iar în vreme de criză, experții se văd.2

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Copyright © 2019 AT Video Creations