Connect with us

Actualitate

Vorba Sarmizei: “România educată” – o broșură electorală

Published

on

SARMIZA

După 6 ani de așa-zise consultări și dezbateri publice, am asistat la prezentarea (din nou) a celebrului program “România educată”, pe care cu sule și trâmbițe și-l promovează Președintele Klaus Iohannis. Cândva, prin 2030 și doar în anumite condiții probabil rezultatele  vor începe să se vadă, conditia principală, spune ministrul Sorin Campeanu, fiind aceea de a se ajunge la un pact între partide.

Cele mai reprezentative voci din comunitatea pedagogică critică în termeni duri raportul oficial ,,România Educată”, prezentat de Klaus Iohannis și de Florin Câțu, dar abia după încheierea memorandumului.  Și asta pentru că, se plâng specialistii din domeniu,  nu au avut acces la acest raport, nu au fost consultați. De fapt, concluzionează ei, documentul final este unul politicianist, nu un document al soluțiilor, aşa cum pretinde președintele Iohannis: ,,… este un document care are funcția de a promova un anumit politician, de a promova o anumită atitudine politică favorabilă acestui politician și celor care sunt în jurul său”, susține Mircea Miclea, autor pe edupedu.ro și întemeietorul Școlii psihologice cognitive din România.

Realitatea de zi cu zi demonstrează că totul este o mare făcătură. În timp ce Președintele Iohannis anunță că Guvernul își asumă prin memorandum măsurile pentru susținerea proiectului “România Educată”, premierul Florin Cîțu le taie banii profesorilor pentru concedii.

Este pentru prima dată în ultimii 31 de ani, când profesorilor – cei ce ar trebui să fie stâlpii proiectului prezidențial – li se refuză de către Guvern aceste drepturi legale cuvenite.

Și, pentru lămurirea completă, vicepremierul Dan Barna anunță că la rectificare Educația nu va primi niciun ban în plus, aceștia mergând către Transporturi (Cătălin Drulă – USR), Sănătate (Ioana Mihăilă – PLUS) și autoritățile locale (campanii  interne PNL și USRPLUS).

”România Educată” se vede crâncen în realitate, oricâtă propagandă se face în jurul acestui proiect. Unul din 5 tineri români, cu vârsta între 20 și 30 de ani, este exclus din punct de vedere social și economic; nu este angajat și nici nu urmează vreo formă de educație ori instruire, iar tendința este de agravare a acestei situații. Încă nu știm care sunt soluțiile, proiectul Președintelui fiind doar o înșiruire de probleme de care românii se izbesc în fiecare zi.

Datele Eurostat pentru 2020 arată o profunda inadecvare a sistemului educațional din România la piața muncii și scoate în evidență faptul că  guvernele de dreapta sunt pur și simplu dezinteresate de soarta tinerilor.

Principiul cinic, ”scapă cine poate!”, aplicat de guvernele lui Iohannis  au inversat tendința! Guvernul trecut scăzuse rata NEET (Not in Employment, Education or Training) pentru tineri, de la 23,5% în 2016, la 19,4% în 2019. Acum acest indicator a reînceput să crească, depășind 20% în medie. Studiul spune că procentul femeilor tinere care nu sunt angajate și nici incluse în vreo formă de școlarizare sau calificare este de aproape 30%.

Un lucru e cert, la cum arată proiectul, nu cu “România educată” va reuși România să scape de aceste cifre!

Copyright © 2019 AT Video Creations