VIDEO/ Ursula von der Leyen dă de pământ cu Victor Orban: Discurs extrem de dur al șefei Comisiei Europene
“Pacea nu poate însemna niciodată capitulare, iar suveranitatea nu poate însemna niciodată ocupație”, a spus Ursula von der Leyen într-o nouă mustrare adresată celor care fac presiuni asupra Ucrainei să accepte un acord cu Rusia, care ar implica probabil renunțarea unor părți din teritoriul său. Fără a-i pomeni numele, cu toții au înțeles că principala țintă a discursului este Viktor Orban, premierul Ungariei, informează Stiripesurse.ro.
Avertizând că “pacea nu poate fi considerată de la sine înțeleasă”, președintele Comisiei Europene i-a îndemnat pe colegii săi lideri să respingă narațiunile înșelătoare care confundă liniile de separare, inversează rolurile și ignoră responsabilitatea în invazie, aflată acum la al treilea an, fără nicio rezoluție viitoare.
“Astăzi, unii politicieni din Uniune, și chiar din această parte a Europei, încurcă apele. Aceștia dau vina pentru război nu pe invadator, ci pe cei invadați; nu pe pofta de putere a lui Putin, ci pe setea de libertate a Ucrainei“, a spus vineri Ursula von der Leyen, intervenind la Forumul GLOBSEC de la Praga.
“Prin urmare, vreau să îi întreb pe cei care inversează rolurile: ați da vreodată vina pe maghiari pentru invazia sovietică din 1956? Ași da vreodată vina pe cehi pentru represiunea sovietică din 1968? Răspunsul la această întrebare este foarte clar: comportamentul Kremlinului era atunci ilegal și atroce. Și comportamentul Kremlinului este ilegal și atroce și astăzi“, a afirmat președintele Comisiei UE, Ursula von der Leyen.
Deși nu a fost menționat un nume, unul dintre principalii destinatari ai avertismentului făcut de Ursula von der Leyen a fost Viktor Orbán, premierul ungar care luna trecută a stârnit o mulțime de polemici cu călătoria sa neanunțată la Moscova, pentru a discuta despre posibilele modalități de a pune capăt războiului.
Președintele Comisiei UE a răspuns vineri, susținând că cei care se opun livrărilor militare către Kiev nu sunt în favoarea păcii, ci mai degrabă a “consimțământului și subjugării“.
Continuarea articolului AICI.
Pentru mai multe stiri ne puteti urmari AICI