Video: Reglementarea în energie, tema numărul 1 în România

    Piața energiei electrice din România este măcinată de zeci de întrebări, atât de la consumatorii casnici cât și de la persoanele juridice. Predictibilitatea, prețul corect, facturarea dar și modul în care legile din energie acționează au fost temele dezbaterii intitulate Impactul măsurilor de reglementare pe piata energiei electrice din România.


    Organizată de portalul rptv.ro, în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov și Hidroelectrica SA, manifestarea, moderată de comentatorul Sarmiza Andronic, este prima dintr-o serie de opt astfel de întâlniri în regiunile istorice. Dezbaterea pentru zona București -Ilfov i-a avut ca speakeri pe George Niculescu, Secretar de Stat la Ministerul Energiei, Mircea Man, vicepreședinte ANRE, Radu Constantin, manager departament Trading Hidrolelectrica, George Agafiței, Consiler de Stat la Cancelaria Primului Ministru, alături de gazdele, Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov și Ștefan Rădulescu, vice-președinte CJ Ilfov. La sesiunea de comunicări, întrebări și răspunsuri, invitații, primari, vice-primari, manageri de primării dar și conducători ai instituțiilor au putut interacționa cu speakerii, primind astfel răspunsuri la întrebări menite sa clarifice multe din aspectele stipulate în noua lege care va reglemeta piața de energie de la 1 ianuarie 2023.


    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI