Connect with us

Actualitate

VIDEO Primarul Cristian Popescu Piedone a mers în inspecție prin sector, PE SCUTER

Published

on

235 Cristian Popescu Piedone scuter rptv.ro

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a ales o metodă inedită pentru a se putea deplasa mai ușor prin sector, când pornește în inspecție. Edilul a urcat pe scuter și a mers să vadă cum își fac treaba angajații primăriei și pentru a sta de vorbă cu cetățenii.

Pornit pe traseu, primarul Cristian Popescu Piedone s-a oprit în zona străzii Iacob Andrei, unde cetăţenii s-au plâns de lipsa unui spaţiu de joacă pentru copii şi de vegetaţia necontrolată care creşte pe spaţiile dintre blocuri. Edilul a dispus amenajarea unui spaţiu de joacă, de noi locuri de parcare şi le-a cerut angajaţilor de la salubrizare să igienizeze zona, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sectorului 5.

La intersecţia dintre strada Iacob Andrei şi strada Şinei a fost identificat un loc de joacă pentru copii, aflat într-o stare avansată de degradare, pentru care primarul sectorului 5 a cerut reabilitarea de urgenţă.

Şi locatarii blocurilor din zona parcului Humuleşti au reclamat faptul că între blocuri există un spaţiu plin de vegetaţie necontrolată, pe care se adună consumatorii de droguri şi unde se depozitează deşeuri. Edilul a cerut curăţarea terenului de vegetaţie şi amenajarea de locuri de parcare, precum şi amenajarea de spaţii de joacă şi recreere, potrivit comunicatului de presă.

„Voi face aproape zilnic vizite de lucru pe scuter, fără să anunț în prealabil, pentru a mă asigura că lucrările pe care le-am demarat în sector sunt în grafic și se desfășoară așa cum trebuie. Mai mult, îmi face o deosebită plăcere să stau de vorbă cu cetățenii din sector, care se confruntă cu numeroase probleme neabordate de predecesorii mei în cei 30 de ani de democrație. Am făcut un legământ cu mine însumi, că voi rezolva aceste probleme, iar încrederea și încurajările pe care le primesc zi de zi de la locuitorii acestui sector îmi dau speranța că voi reuși să fac ceea ce pentru mulți dintre ei părea imposibil.”, a scris primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Foto: Facebook Cristian Popescu Piedone

Copyright © 2019 AT Video Creations