Connect with us

Actualitate

VIDEO – Peste 150 de victime, în urma unei tornade care a devastat două localități din Cehia

Published

on

256 Tornada Cehia 2 rptv.ro

Aproximativ 150 de persoane au fost rănite în urma unei tornade care s-a produs în Cehia, în regiunea Moravia de Sud. Potrivit presei locale, care citează serviciul de ambulanță, bilanțul include și persoane care au decedat, însă numărul acestora nu a fost făcut public.

Tornada a distrus și mai multe mașini, iar în urma furtunii au izbucnit și incendii, potrivit imaginilor postate pe rețelele sociale. Agenția de știri cehă CTK a transmis o declarație a primarului din localitatea Hrusky, care a spus că jumătate din sat a fost devastat. În zona localității Hodonin, tornada a răsturnat un autobuz plin cu oameni. Aici, zeci de răniți au ajuns la spitalul din localitate.

„Este o urgență de gradul patru. Sunt disponibile toate mijloacele pe care le avem la dispoziție și am solicitat mai multe, suntem ajutați de armată, de vecinii din Austria și Slovacia și de serviciile de salvare din regiunile învecinate. În acest moment, estimăm numărul de răniți la o sută la 150, inclusiv copii la vârstnici. Ne ocupăm în principal de oameni care sunt blocați în clădiri”, a declarat Michaela Bothova, purtătorul de cuvânt al Serviciului medical de urgență din regiunea Moraviei de Sud, citată de postul de televiziune CT24.

Austria a trimis în regiunea afectată de tornadă 20 de ambulanțe și două elicoptere. Prim-ministrul ceh, Andrej Babis, care în timpul furtunii se afla la Bruxelles, a transmis că nu se poate întoarce de urgență în Cehia, din cauza condițiilor meteo.

Foto și video: twitter.com

Copyright © 2019 AT Video Creations