VIDEO | Gina Lollobrigida a murit. Îndrăgita actriță avea 95 de ani

    Actrița Gina Lollobrigida a murit luni, 16 ianuarie, la vârsta de 95 de ani. Cunoscută de toți sub numele „Lollo”, a fost una dintre cele mai importante actrițe ale generației sale, alături de rivala ei Sophia Loren.

    Cauzele decesului nu au fost transmise încă. Legenda cinematografiei italiene Gina Lollobrigida şi-a rupt femurul în urma unei căzături la domiciliu anul trecut și a avut nevoie de operație, în pofida vârstei sale înaintate şi a problemelor cardiace.

    Lollobrigida a fost una dintre cele mai cunoscute actriţe din Italia în anii ’50 şi ’60, fiind descrisă chiar drept „cea mai frumoasă femeie din lume”.

    Ea a apărut în filme alături de mari vedete de la Hollywood.

    După cariera sa în faţa camerei de filmat, Lollobrigida s-a dedicat fotografiei şi sculpturii.

    În ultimii ani, vedeta s-a aflat în centrul unei dispute de familie, iar un judecător i-a atribuit un tutore.

    Lollobrigida a câștigat de 6 ori premiul David di Donatello, de 2 ori premiul Nastro d’Argento (în 1954 și 1963) și de 6 ori Bambi Awards; de asemenea a fost nominalizată de trei ori pentru Golden Globe, o dată pentru BAFTA și a câștigat în 1961 premiul World Film Favourite – Female.

    În 1985, a fost nominalizată ca ofițer al Ordinului Artelor și Literelor de către Jack Lang, ministrul de Cultură al Franței de atunci, datorită realizărilor sale artistice în sculptură și fotografie.

    În 1992, artista italiană a fost decorată cu Légion d’honneur de către François Mitterrand, președintele de atunci al Franței.

    Sursa foto: ziarulmetropolis.ro

    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI