VIDEO | Confruntări violente în Franţa, după ce Macron a forţat adoptarea legii prin care creşte vârsta de pensionare

VIDEO | Confruntări violente în Franţa, după ce Macron a forţat adoptarea legii prin care creşte vârsta de pensionare

de F Raluca
0 comment
Rptv-VIDEO | Confruntări violente în Franţa, după ce Macron a forţat adoptarea legii prin care creşte vârsta de pensionare

Poliţia franceză a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa câteva mii de persoane care s-au adunat spontan, joi seara, în Place de la Concorde din Paris, pentru a protesta faţă de reforma pensiilor, după ce Guvernul preşedintelui Emmanuel Macron a anunţat că îşi va asuma răspunderea şi nu va mai trece legea prin Parlament, relatează BBC. Protestele, izbucnite şi în alte oraşe din Franţa, au degenerat în violenţe, devastarea magazinelor şi chiar a unei bănci.

Poliţia a tras cu gaze lacrimogene şi a folosit forţa în încercarea de a dispersa mulţimea, în timp ce unii protestatari au aruncat cu pietre de pavaj. Reuters estimează că în jur de 7.000 de persoane au venit în Place de la Concorde, piaţa care este situată chiar în faţa Parlamentului.

Şiruri de poliţişti cu scuturi şi bastoanele scoase au avansat spre piaţă, iar tunurile cu apă au fost folosite după ce un foc a fost aprins în mijlocul pieţei, relatează BBC.

După câteva ore de confruntări, majoritatea protestatarilor din Place de la Concorde au fost evacuaţi de către CRS – brigada de intervenţii a poliţiei franceze -, însă unii protestatari au continuat să rămână şi să opună rezistenţă, aruncând cu pietre şi petarde şi provocând incendii pentru a bloca străzile. Poliţia a anunţat că a făcut 73 de arestări, dar bilanţul este provizoriu şi probabil va creşte.

Poliţia a urmărit un grup de aproximativ o sută de demonstranţi, care răscoleau chiar în centrul capitalei toate gunoaiele strânse pe străzi în grămezi din cauza grevei gunoierilor. „Paris, ridică-te!” strigau demonstranţii. Turiştii, relatează Le Figaro, au fost speriaţi de ceea ce se întâmplă şi au încercat să se pună la adăpost.

În alte câteva oraşe franceze, inclusiv la Marsilia, au avut loc, de asemenea, proteste spontane şi violenţe, iar poliţia a intervenit în forţă. În Nantes, era atât de mult gaz lacrimogen pe străzi, încât oamenii s-au refugiat în baruri.

În Marsilia, Le Figaro relatează că protestatarii au spart geamul unei bănci, iar magazinele au fost vandalizate şi jefuite. 

Pagubele au fost provocate în special de grupuri de tineri, uneori cu măşti, care strigau „Jos statul, poliţiştii şi patronii”, „La naiba cu burghezia” sau „Vom arunca totul în aer”, „Să dăm foc la tot”, „Marsilia ,în picioare, ridică-te!” Manifestanţii au dat foc la pubele sau containere de gunoi şi au improvizat baricade înainte de a fi dispersaţi de forţele de ordine cu gaze lacrimogene.

Scene de haos au avut loc şi la Lyon, unde Primăria a fost atacată cu pietre de o mulţime scăpată de sub control.

Cel puţin 1.000 de persoane au protestat şi în oraşul Amiens din nordul ţării, în timp ce la Dijon au fost raportate, de asemenea, ciocniri între poliţie şi protestatari.

„O adunare sălbatică de 700 de tineri, dintre care o sută de ultraşi, provoacă în prezent pagube în oraşul Rennes”, a anunţat în cursul serii Prefectura din Ille-et-Vilaine. În jurul orei 19.00, câteva sute de tineri s-au adunat în Place Sainte-Anne, în centrul istoric, şi au început să dea foc. Poliţia a încercat să le stingă şi a folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi. Manifestanţii erau extrem de mobili şi au provocat mai multe incendii, au deteriorat mobilierul stradal şi un hotel şi au folosit artificii. „Ferestrele Primăriei au fost deteriorate”, a precizat Prefectura, adăugând că în jurul orei 21.00 cinci persoane au fost arestate „pentru aruncarea de obiecte şi violenţă”.

Pe de altă parte, sindicatele franceze au făcut apel la o nouă zi de greve şi acţiuni împotriva reformei care să aibă loc joia viitoare, pe 23 martie.

Folosirea de către Guvern a posibilităţii pe care i-o dă Constituţia de a-şi asuma răspunderea şi de a nu mai trece legea prin Parlament – aşa-numita procedură 49.3 este posibil să înfurie şi mai mult sindicatele, protestatarii şi partidele de opoziţie de stânga, care spun că revizuirea pensiilor este nedreaptă şi inutilă.

Sondajele de opinie arată că marea majoritate a alegătorilor se opun reformei pensiilor, la fel şi sindicatele, care spun că există alte modalităţi de echilibrare a sistemului de pensii, inclusiv impozitarea mai mare a celor bogaţi.

Sursa foto: libertatea.ro

You may also like

Lasă un comentariu

RPTV - Sursa ta de stiri de incredere.

Copyright © 2023 RPTV