USR consideră neconstituțională numirea lui Bogdan Licu în funcția de judecător al CCR

    În sesizarea depusă la CCR, USR susține că Licu ”nu îndeplinește unul dintre criteriile constituționale, respectiv cel al pregătirii juridice superioare și nu a respectat unul dintre criteriile legale ridicat la rang constituțional, nedepunând documente oficiale cu privire la studiile absolvite necesare pentru ocuparea unei funcții în această autoritate constituțională”.

    Deputații USR susțin că la dosarul de candidatură nu există documente oficiale care să ateste faptul absolvirii de către candidat a unei instituții de învățământ juridic superior și a obținerii diplomei de licență.

    ”În lipsa lor, nu a putut fi verificată în mod efectiv îndeplinirea condiției de numire nici de către Comisia juridică chemată să întocmească raportul potrivit art. 5 alin. (5) ultima teză din Legea nr. 47/1992, nici de către deputații chemați să se exprime prin vot asupra numirii, pe baza raportului Comisie juridice, conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 și nu ar putea fi verificată nici de către Curtea Constituțională sesizată în prezenta speță cu privire la constituționalitatea hotărârii adoptată de plenul Camerei Deputaților”.

    Bogdan Licu a fost votat marți de Camera Deputaților judecător la CCR, iar hotărârea a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI