Connect with us

Actualitate

Un scandal URIAȘ zguduie Academia de Poliție!

Published

on

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj s-au autosesizat si efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, în urma dezvăluirilor GorjDOMINO, potrivit cărora doi tineri, copiii unor cunoscuți oameni de afaceri din Tismana, au fost ”convertiți” peste noapte și au devenit de etnie rromă, pentru a putea intra pe locurile speciale la Academia de Poliție ”A.I. Cuza”.Cercetările au loc ”in rem”, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T’rgu-Jiu, au comunicat reprezentanții IPJ Gorj, în urma verificărilor desfășurate.

Mobilul infracțiuniiDoi tineri din Tismana, copiii unor familii cu stare materială foarte bună, au declarat pe proprie răspundere că sunt de etnie rromă pentru a putea candida pe cele 8 locuri speciale pentru rromi la admiterea la Facultatea de Poliție, specializarea Ordine și Siguranță Publică, din cadrul Academiei de Poliție ”A.I. Cuza”. Deși, în cererea de înscriere se menționa în mod clar că ”prezenta cerere este înscris oficial şi că declararea necorespunzătoare a adevărului, dacă produce consecinţe juridice, constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte conform legii”, Gheorghe Pora și Diana Ionela Verboncu și-au declarat apartenența la etnia rromă, cu toate că nu sunt rromi.

Mai mult, în cazul candidaţilor înscriși pe locuri distincte (romi, maghiari, alte minorităţi naţionale etc.), dosarul de recrutare trebuia să conțină şi documentele, în original, care atestă îndeplinirea condiţiilor de participare pe aceste locuri, solicitate prin dispozițiile din legislația în vigoare, potrivit Regulamentului de admitere. Adică, în afară de declarația pe propria răspundere privind apartenența la etnia/minoritatea respectivă a fost depusă, la dosarul de recrutare, inclusiv o adeverinţă emisă de o organizație etnică/minoritară, constituită potrivit legii, care să ateste apartenența la etnia/minoritatea respectivă.


Cei doi tineri au apelat la acest tertip pentru a accede mai ușor în r’ndul studenților de la Academia de Poliție, în condițiile în care, pe locurile pentru rromi, concurența e mai scazută, fiind în această sesiune 3,3 candidați pe un loc, în contextul în care pentru locurile nedestinate rromilor, maghiarilor sau altor minorități, la Facultatea de Poliție s-au ”bătut” 6 pe un loc.

Primarul orașului Tismana susține că nu știa că tinerii respectivi ar fi de etnie romă.

„Îi cunosc pe amândoi. Ne cunoaștem între noi. Nu am știut până acum că sunt de etnie romă. În Tismana sunt declarați romi în jur de 38 de oameni. Nu făceau parte din cei care s-au declarat de etnie romă. Nu știu care este substratul, probabil obținerea unui avantaj, e clar, de pe urma declarării ca și etnie romă. Noi avem în Tismana comunităti aproape compacte de romi, în zona urbană, pe strada Depozitului și în satul Celei, acolo sunt în jur de 800 de persoane care sunt de etnie romă, dar nu și-au declarat apartenența la această etnie. Nu știam că cei doi sunt la Academie, nici eu ca primar nu am știut. Am înțeles că unul a fost admis, băiatul, fata ar fi picat examenul, din cauza probei sportive”, a declarat Marian Slivilescu, primarul orașului Tismana.Ion Pora, tatăl lui Gheorghe Pora, ar deține o afacere cu lemn, și este angajat ca șofer la Ocolul Silvic Runcu, iar în trecut a fost un apropiat al șefului ocolului de la Tismana, Ion Tăerel, susțin surse din zonă.Nelu Verboncu, zis Buic, tatăl lui Diana Ionela Verboncu, deține firma Buic Com SRL, care a derulat afaceri cu lemn, de aproape 2 milioane de lei și a avut un profit de 600.000 de lei, în anul precedent. Buic a cumpărat, cu c’țiva ani în urmă și fostul restaurant ”Lexi Star” din Tg-Jiu.
Gheorghe Pora a fost admis penultimul, pe locurile speciale pentru rromi, la Facultatea de Poliție, specializarea Ordine și Siguranță Publică, din cadrul Academiei de Poliție ”A.I. Cuza”, în sesiunea din această vară.


Diana Ionela Verboncu s-a înscris și ea tot pe locurile special destinate rromilor, la aceeași specializare din cadrul Facultății de Poliție, numai că a picat la probele fizice.Trebuie spus că IPJ Gorj s-a ocupat de recrutarea și selecţia tinerilor pentru admiterea la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, la sesiunea din această vară și există unele suspiciuni că aceste aspect s-au cunoscut de la momentul selecției, însă au fost trecute cu vederea la re-comandarea unor ofițeri cu rang superior.


În urma dezvăluirilor Gorj DOMINO, reprezentanții IPJ au declarat că au fost dispuse verificări, iar mai apoi au precizat că s-au autosesizat si efec-tuează cercetări sub aspectul săv’rșirii infracțiunilor de fals material în în-scrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, in rem, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetu-lui de pe l’ngă Judecătoria T’rgu Jiu.
Ancheta îi vizează at’t pe cei doi tineri care au declarat, sub sancțiunea legii penale, că sunt de etnie rromă , c’t și pe liderii unei asociații a rromi-lor care au eliberat, în fals, o adeverință care să ateste acest lucru.

Copyright © 2019 AT Video Creations