Ucraina vrea să legalizeze cannabisul în scop terapeutic

    Evenimentele începute la data de 24 februarie 2022, atunci când forțele ruse au invadat Ucraina, au dus la creșterea nivelului de stres în rândul persoanelor care au nevoie de tratament. Acum, Ucraina dorește să legalizeze cannabisul.

    Guvernul Ucrainei a susținut proiectul de lege privind legalizarea marijuanei. Ulterior s-a spus că s-a decis deja oficial ca această substanță să fie legalizată, însă, deocamdată, propunerea este un proiect de lege și nu o decizie finală.

    Ministerul ucrainean al Sănătății a anunțat că va asigura ciclul complet de producție a medicamentelor.

    Legalizarea cannabisului pentru scopuri medicale, industriale, științifice și tehnice, pentru a crea condiții de extindere al tratamentului pentru cancer și pentru tulburare de stres post traumatic din cauza războiului,” a transmis Viktor Lyashko.

    Ministrul Sănătății a mai explicat că efectele negative ale războiului asupra sănătății mintale nu trebuie să fie trecute cu vederea.

    Oficialul a mai subliniat faptul că această plantă, cannabisul medicinal, conține cannabidiol, care nu are un efect psihoactiv pronunțat.

    Deocamdată, cannabisul este interzis în Ucraina

    Utilizarea medicală a cannabisului în Ucraina este interzisă, cu excepția utilizării limitate a anumitor substanțe psihoactive pe bază de cannabis (Nabilone, Nabiximols și Dronabinol).

    În prezent, cannabisul (inclusiv extractele sale, tincturile și rășinile) și THC sunt clasificate ca substanțe narcotice și, respectiv, psihoactive. Utilizarea cannabisului în scopuri recreative în Ucraina este interzisă.

    Conform legislației ucrainene, producția, cumpărarea, depozitarea, transportul sau vânzarea ilegală a substanțelor stupefiante și psihoactive este strict interzisă. Legislația ucraineană permite cultivarea de cannabis în scopuri industriale, folosind semințe din plante de cannabis cu un conținut de THC care nu depășește 0,08%.

    Sursa foto: vice.com

    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI