Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, s-a enervat după ce a fost atacat de Dăncilă la dezbaterea moțiunii de cenzură și a spus că „dacă mă apucam să dau din casă, …
Călin Popescu Tăriceanu
- ACTUALITATEPOLITICATEHNOLOGIE
-
În doar câteva zile, șeful actual ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a pierdut conducerea Senatului, posturi în Guvern, grupurile parlamentare, sigla și e pe cale să piardă și partidul. Pare să …
-
Tăriceanu atacă PSD
-
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și-a depus luni, la Biroul Permanent al Senatului, demisia din funcția de președinte al acestui for. Demisia sa va fi oficializată în momentul în care …
-
Liderul ALDE Satu Mare îi transmite lui Călin Popescu Tăriceanu „că metoda retragerii nu este sigură”. Un alt lider local spune că e nevoie de o repoziţionare a partidului pe …
-
Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, schimbă strategia în Senat. Deşi era aşteptat să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, Tăriceanu amână decizia, pe fondul negocierilor politice din aceste …
- Uncategorized
Comisia Juridică a Senatului a dat aviz pozitiv pentru ridicarea imunităţii
de adminde adminComisia juridică a Senatului a avizat favorabil solicitarea DNA pentru ridicarea imunităţii liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. PSD are majoritate în Comisia Juridică. Urmează votul în plen, care poate fi …
- COMENTARIUL ZILEIPOLITICA
Viorica Dăncilă, discuție cu Tăriceanu despre ruperea coaliției
de adminde adminCălin Popescu Tăriceanu a avut o discuție cu Viorica Dăncilă, după condamnarea lui Liviu Dragnea, dar a precizat că nu s-a pus cazul ca să rupă coaliția guvernamentală. Tăriceanu a precizat că trebuie …
-
Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri, la DC News Live, că Guvernul se află într-un „impas” generat inclusiv de refuzul premierul Viorica Dăncilă de a cere Parlamentului restructurarea …
- COMENTARIUL ZILEIPOLITICA
Tăriceanu, mesaj de Ziua Regalității: ”Azi ne-am obişnuit să ne batem cu vorbe”
de adminde adminLiderul ALDE, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, afirmă, în mesajul de Ziua Regalităţii, că a avut şansa să îşi pună semnătura pe legea care a readus ziua de 10 Mai …