Connect with us

Actualitate

SURSE | Clădirea spitalului din Slatina care a luat foc miercuri dimineață NU AVEA DREPTUL SĂ FUNCȚIONEZE. Corpul de control al Ministerului Sănătății NU A VERIFICAT dacă unitatea medicală are autorizație de la DSP

Published

on

214 Incendiu Slatina 2, ISU Olt, rptv.ro

Informații-bombă ies la iveală după incendiul care a izbucnit în secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență din Slatina. Surse din interiorul unității medicale au declarat pentru rptv.ro că, deși vorbim despre o clădire construită recent, aceasta nu a primit autorizația din partea Direcției de Sănătate Publică, fără de care nu avea dreptul să funcționeze.

Potrivit surselor citate, clădirea respectivă a fost dată în folosință în luna august a anului trecut. La solicitarea autorizării din partea unității medicale, pentru funcționarea secției de psihiatrie, DSP a cerut un studiu de impact privind amplasarea într-o zonă cu locuințe. Studiul nu a fost realizat, astfel că DSP nu a autorizat funcționarea clădirii.

Ministerul Sănătății a trimis o echipă de control la unitatea medicală din Slatina, în urma producerii incendiului. Specialiștii nu au verificat, însă, dacă spitalul are autorizație de funcționare emisă de DSP pentru această clădire.

Foto: captură ISU Olt

Copyright © 2019 AT Video Creations