Connect with us

Mobile

Strategii pentru sănătate!

Strategii pentru sănătate

Published

on

        Cu siguranță cele mai vehiculate cuvinte (mai ales în mediul urban) sunt stil de viață sănătos. Este imposibil să nu fi auzit cel puțin o dată așa ceva, dar ce se află dincolo de aceste cuvinte? Pentru a putea accede într-un mod de viață sănătos trebuie să ne asigurăm în primul rând că am înțeles despre ce este vorba, apoi trebuie să ne asigurăm că vrem să facem asta si nu în ultimul rând apelând la terapia motivațională să determinăm perioada pentru care ’’suntem pregătiți’’ să facem acest lucru.  

Stilul de viață sănătos reprezintă un termen complex care include anumite norme și valori ca modele directe ale comportamentului fizic,social și mental al unui individ și care variază cu vârsta în funcție de sex și mediul cultural. Sedentarismul și activitatea fizică reprezintă factorii de bază esențiali ai stilului de viață . Comportamentul alimentar, orarul meselor, orele de odihnă cât și aportul alimentar cantitativ și calitativ abordat diferit (în prisma meselor festive organizate altfel decât mesele obișnuite), reflectă împreună cu tipul de activitate fizică, nivelul de educație al populației și pot avea un rol de limitare, sau stimulare, majoră asupra creșterii și dezvoltării fizice (ex: restricții, înfometări și tertipuri folosite sau impuse de persoane ce doresc a fi ‘’la moda ‘’care declanșează inevitabil bulimia sau anorexia ca stări patologice).

Primul și cel mai important în abordarea unui stil de viață sănătos estementalul – lucrul cu creierul și terapia motivațională ne asigură comunicarea directă cu sufletul și trupul.’’Sufletul‘’ reprezintă factorul decizional dintre minte și trup, consola sentimentala și emoțională a tot ceea ce noi gândim.Trupul este cel care ne face să simțim că trăim cu adevărat, este cel care duce la bun sfârșit deciziileluate de catre minte și suflet este cel care transmite frumusețea lucrurilor gândite și oglinda trăirilor interioare plină de emoții și sentimente. În concluzie toate aceste lucruri fac parte din noi, ne fac să trăim și să simțim cu adevărat bucuria vieții, ne ajută să nu uităm că la origine suntem oameni, și nu în ultimul rând să înțelegem că pentru a putea beneficia de frumusețea vieții trebuie să păstrăm un echilibru în tot ceea ce facem. Elementul cheie este menținerea energiei la un nivel optim astfel încât mentalul să fie permanent activat și regenerarea celulelor la nivelul creierului să se producă în mod constant pentru a ne asigura buna funcționare a creierului și implicit a întregului organism. Terapia motivaționala este cea care ne determină să fim permanent conectați, la zi, și care ne face să nu renunțăm niciodată la a descoperi capacitățile noastre maxime , este cea care ne ajută să ne înfruntăm temerile, să devenim mai determinați și mai motivați , să trecem mai ușor  peste etapele vieții, fie ele bune sau rele .Este cea care ne face să fim mai curajoși si ne ajută să facem lucruri inimaginabile, astfel viața devine mult mai plăcută și mai frumoasă. Așadar mentalul reprezintă cheia succesului din punctul meu de vedere deoarece perseverența și continuitatea activității mentale te fac să gândești altfel, să devii mai puternic și îți oferă o altă viziune asupra vieții.  Odată ce dorința de a ne schimba stilul de viață a prins rădăcini, primul pas este ca și făcut urmând ca mai departe să constientinzăm că pentru a avea parte de acest mod de viață sănătos este necesar să ne alocăm o anumită perioadă de timp și pentru noi, perioadă în care prioritatea reprezintă timp alocat pentru alimentație ( aport nutrițional), mișcare (activitate fizică), repaos activ și pasiv, odihnă și refacere.

Echilibrul alimentar– învățarea alegerii corespunzatoare a alimentelor sănătoase de pe piață. Depistarea și înlăturarea produselor nocive din alimentație. Prepararea și combinarea alimentelor în funcție de necesitățile fiecăruia. Alegerea și menținerea echilibrului nutrițional astfel încât acesta să nu creeze dependență iar aportul nutrițional să conțină o gamă variată de alimente. Excluderea dietelor și a regimurilor din alimentație și folosirea lor doar în cazuri de excepție (cazuri patologice etc ). Alimentarea organismului permanentă cu nutrienți din toate categoriile necesari funcționării optime a organismului  astfel încât corpul să nu sufere pierderi majore de energie. Hidratarea corespunzatoare a organismului cu lichide. Auto comunicarea cu corpul la nivel senzorial, identificarea și interpretarea nevoilor organismului  în fiecare moment al vieții. Implementarea aportului nutrițional la nivel prioritar în graficul de zi cu zi și tratarea lui cu maximă importanță. Evitarea înfometării și a șocurilor metabolice pentru a nu crea dependență și a nu favoriza apariția unor posibile afecțiuni. Adaptarea echilibrului nutrițional la cerințele organismului ținând cont de raportul dintre cât îngurgităm și cât ardem. Monitorizarea permanentă a parametrilor de funcționare prin analize medicale efectuate de cel puțin două ori pe an și evaluarea corectă a rezultatelor analizelor împreună cu medicul.

Mișcarea reprezintă un aspect important al dezvoltării socio-culturale al unei țări. După cum bine știm s-au efectuat numeroase studii care atestă cu certitudine importanța mișcării pentru sănătate. Printre aceste studii se numară și Studiul tendințelor seculare  care se referă la aptitudinile fizice, care prin testele de aptitudini multidimensionale Eurofit efectuate la recomandarea Comitetului Ministrilor statelor membre ale Uniunii Europene (19 mai 1987), a evaluat anduranța cardio respiratorie, aptitudinile neuromusculare ( forța , suplețe, viteză ) și compoziția corporală.

Numeroasele studii efectuate de-a lungul timpului relevă foarte clar modificările semnificative ale organismului uman din punct de vedere al stării de sănătate, putem trage concluzia ca inamicul numarul unu al umanității este sedentarismul. Acesta concluzie are la bază patologia specifică sedentarsimului: bolile coronariene, hipertensiunea arterială, multiplele accidente vasculare cerebrale ,apariția osteoporozei la vârste din ce în ce mai mici, obezitatea, diabetul zaharat și patologia articulară determinate de suprasarcină și excesul ponderal. Exercitul fizic este panaceul universal care trebuie învățat și adaptat și el în funcție de necesitățile fiecărei mașinării în parte.Trebuie să întelegem faptul că și în activitatea fizică există doar o primă etapa care ne poate fi benefică tuturor urmând ca mai departe totul să se individualizeze. Alegerea unei activități fizice care urmează a fi practicate trebuie săfie identificată cu ajutorul unui specialist sau profesionist (în concordanță cu recomandarea unui medic acolo unde starea de sănătate impune restrictii și recomandări stricte) în funcție de parametri nivelului de sănătate. Activitatea fizică trebuie să fie practicată cu o anumită dozare a efortului și o monitorizare permanentă a corectitudinii de efectuare a exercițiilor  astfel încât să prevină apariția unor posibile afecțiuni și să acorde obținerea de beneficii majore cu privire la nivelul de sănătate. Ca oricare alt lucru  activitatea fizică practicata în exces (și numai vorbim aici de sportul practicat în exces), poate produce multiple afecțiuni asupra organismului și a sănătății. Un alt aspect foarte important este faptul că oricât de multă mișcare am face fără o coordonare directă cu un echilibru alimentar nutrițional nu vom putea obține efectele scontate. Deasemenea trebuie să întelegem că deși ‘’este la modă’’ practicarea sportului mai ales, trebuie să se facă dirijat și că fiecare activitate trebuie ‘’invățată’’ ( ex : gen – școala alergării ) și nu trebuie făcută la voia întâmplării. 

             Alegerea unui mod de viață sănătos nu presupune eliminarea tuturor ‘’plăcerilor’’ din viață noastră  ci  doar alegerea unei vieți mai ordonate, o evaluare mai amănunțită a lucrurilor care ne definesc, alegerea priorităților în funcție de importanța lor, implementarea ecuației minte, trup și suflet și eliminarea exceselor de orice fel. Pe lângă acești factori extrem de importanți cunoscuți de către noi, din viața noastră mai fac parte și alți factori la fel de importanți de care s-a uitat în timp …și când spun asta mă refer la activitățile recreative ce țin de descărcarea efectivă a psihicului nostru în ceea ce privește nivelul de stress. Elementele recreative cu aport major de oxigenare a creierului favorizează implicit îmbunătățirea nivelului energetic cât și regenerarea barierelor imunitare în lupta cu radicalii liberi la care estesupus organismul. La fel de importantă este și odihna și refacerea organismului. Ca atare trebuie găsită formula optimă corespunzătoareastfel încât să oferim corpului cele 6-8 ore de somn necesare bunei funcționări și refaceri  a organismului cu referire la repaosul pasiv cât și alte tipuri de refacere activă -exemplu plimbări în aer liber și curatși alte tipuri de activități recreative alocate relaxării creierului dar la un nivel minim activ .

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Copyright © 2019 AT Video Creations