Connect with us

Actualitate

Sorin Cîmpeanu, decorat de statul francez

Published

on

Domnului Sorin Mihai Cîmpeanu, Președinte al Agenției universitare a francofoniei (AUF), Presedinte al Consiliului National al Rectorilor din România (CNR) și rector al USAMV București i-a fost decernat “Ordre des Palmes académiques”, al Republicii Franceze, în gradul de Comandor. Distincția reprezintă cel mai înalt rang al acestui Ordin, fiind o încununare a angajamentului domniei sale în slujba Francofoniei și învățământului universitar.


Înalta distincție este o recunoaștere a contribuției în susținerea digitalizării educației și dezvoltarea învățământului superior, în promovarea culturii academice la cel mai înalt nivel, precum și în consolidarea rolului universităților în societate.
Înalta distincţie reprezintă un ordin de stat instituit în anul 1808 și este deţinut de doar 280 de personalităţi din domeniul academic din întreaga lume.

Copyright © 2019 AT Video Creations