Connect with us

Actualitate

Societatea Timișoara, revoltată de decizia CCR de a salva Institutul Revoluției, creat special pentru Ion Iliescu

Published

on

Societatea Timișoara își exprimă nemulțumirea față de decizia Curții Constituționale din România care a admis excepția de neconstituționalitate depusă de PSD la proiectul de desființare a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, creat la inițiativa lui Ion Iliescu și condus de fostul președinte și apropiații săi.

,,Societatea Timișoara își exprimă revolta și dezgustul față de modul în care Curtea Constituțională sfidează  ordinea de drept din România. Această instituție batjocorește memoria victimelor Revoluției din 1989, a celor căzuți după 22 decembrie, uciși în urma diversiunii menite să îl mențină la putere pe chiar președintele acestui institut, cu complicitatea întregii structuri care îl girează.”, transmite Societatea Timișoara într-un comunicat de presă.

,,Ceea ce se întâmplă astăzi este, însă, trist și hilar în același timp. Se vădește, din nou, că România este condusă încă de o mână de oameni, care răspund politic la comenzile date de PSD și Ion Iliescu. Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 va dispărea cu siguranță. Așa este moral să se întâmple. Parlamentul va vota o lege pentru desființarea lui. Nu aceasta e marea problemă. Problema extrem de gravă este comportamentul discreționar al Curții Constituționale, care îl apără cu îndârjire pe Ion Iliescu.”, se mai arată în comunicatul Societății Timișoara.

Curtea Constituțională din România a decis, miercuri, că legea prin care Guvernul desființa Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 este neconstituțională. Ordonanța de Urgență a fost adoptată la finalul anului 2019 de guvernul Ludovic Orban, însă Parlamentul, în care PSD avea majoritate, a respins-o. Președintele Klaus Iohannis a trimis actul normativ la reexaminare, iar noua majoritate a aprobat desființarea institutului.

Conducerea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 este asigurată de un Colegiu Național, alcătuit din persoane care au avut diferite roluri în timpul evenimentelor din decembrie 1989, printre care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman.

Copyright © 2019 AT Video Creations