Primăria Sectorului 5 a anunțat un atac cibernetic asupra serverelor instituţiei, arătând că hackerii cer răscumpărare 5 milioane de dolari. Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, anunţă că nu va ceda în faţa unor astfel de atacuri şi precizează că după remedierea situaţiei, vor implementa noi măsuri de securitate cibernetică pentru a se asigura că astfel de situaţii nu se vor mai repeta.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a anunțat, inițial, că atacatorii nu au putut sustrage date din sistemele informatice compromise, întrucât acestea erau protejate împotriva exfiltrării. Comunicatul a fost preluat de Agenția Națională. Ulterior, DNSC a transmis că a fost transmis din eroare un comunicat.
„Atac cibernetic asupra serverelor Primăriei Sectorului 5 – Hackerii cer răscumpărare 5 milioane de dolari”, anunţă Primăria Sectorului 5 într-un mesaj pe Facebook.
„În această dimineaţă, angajaţii Primăriei Sectorului 5 au semnalat faptul că centrala telefonică a instituţiei nu funcţionează. A fost sesizată societatea care se ocupă de mentenanţă pentru a remedia problema şi s-a constatat că serverele Primăriei Sectorului 5 au fost atacate cibernetic. Pe ecranul serverelor apare şi un mesaj din partea atacatorilor, care cer răscumpărare 5 milioane de dolari”, spune instituţia.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 arată că au luat legătura cu ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, dar şi cu oficialii Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică pentru a urma toţi paşii necesari remedierii acestei situaţii.
„Menţionăm că au fost atacate doar severele sediului Primăriei Sectorului 5 din Fabrica de Chibrituri, nu şi cele ale altor direcţii care îşi derulează activitatea în alte sedii”, mai transmite primăria.
Cristian Popescu Piedone nu a cedat șantajului
Hackeri fantomă la Primăria Sectorului 5. „Nu voi ceda în faţa unor astfel de atacuri şi nu voi plăti suma cerută de teroriştii cibernetici. Vreau să-i mulţumesc ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, şi reprezentanţilor DNSC pentru că au intervenit prompt. În perioada următoare, după remedierea situaţiei, vom implementa noi măsuri de securitate cibernetică pentru a ne asigura că astfel de situaţii nu se vor mai repeta”, a transmis Piedone.