SCANDAL PE O STRADĂ DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ, DUPĂ CE O ȘOFERIȚĂ A LOVIT CU MAȘINA UN COPIL

    Șoferița a coborât imediat să acorde primul ajutor, în urma accidentului, și a sunat la 112. Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a sosit la fața locului, l-a preluat și l-a transportat conștient la Spitalul Județean de Urgență Maramureș.

    Imediat, zeci de băimăreni, majoritatea de etnie rromă, s-au adunat la locul accidentului și au tăbărât pe șoferiță. Aceasta a fugit și s-a refugiat într-un magazin. Autoturismul femeii a fost distrus de rromi, dar și magazinul în care s-a refugiat. Doar cele 8 echipaje ale poliției și trei echipaje ale Jandarmeriei au reușit să îi țină în frâu.

    Minorul a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare în vederea efectuării de investigații medicale, iar conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind zero.

    Polițiștii au constatat faptul că, mai multe persoane, aflate în apropiere, au provocat distrugeri autoturismului implicat în accidentul rutier, după producerea acestuia.

    În continuare, polițiștii s-au sesizat din oficiu privind infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice și vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în eveniment și stabilirea cu exactitate a faptelor.

    Un accident în care a fost implicat un copil a provocat un imens scandal, luni, pe o stradă din Baia Mare, după ce zeci de persoane au tăbărât peste femeia de 25 de ani care se afla la volanul autoturismului.

    Șoferița a coborât imediat să acorde primul ajutor, în urma accidentului, și a sunat la 112. Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a sosit la fața locului, l-a preluat și l-a transportat conștient la Spitalul Județean de Urgență Maramureș.

    Imediat, zeci de băimăreni, majoritatea de etnie rromă, s-au adunat la locul accidentului și au tăbărât pe șoferiță. Aceasta a fugit și s-a refugiat într-un magazin. Autoturismul femeii a fost distrus de rromi, dar și magazinul în care s-a refugiat. Doar cele 8 echipaje ale poliției și trei echipaje ale Jandarmeriei au reușit să îi țină în frâu.

    Minorul a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare în vederea efectuării de investigații medicale, iar conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind zero.

    Polițiștii au constatat faptul că, mai multe persoane, aflate în apropiere, au provocat distrugeri autoturismului implicat în accidentul rutier, după producerea acestuia.

    În continuare, polițiștii s-au sesizat din oficiu privind infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice și vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în eveniment și stabilirea cu exactitate a faptelor.

    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI