Connect with us

Actualitate

Scandal MAJOR în coaliţie, din cauza PNDL 3! Şedinţa de guvern, suspendată. USR PLUS ameninţă cu părăsirea coaliţiei şi moţiunea de cenzură

Published

on

Ședința de miercuri a guvernului, începută la ora 11.00, a prilejuit o nouă dispută între miniștrii liberali și cei din USR PLUS. Motivul a fost că premierul Florin Cîțu a vrut să introducă controversatul program Anghel Saligny (PNDL 3) pe ordinea de zi suplimentară.

USR PLUS se opune proiectului, care nu are în acest moment avizul de la Ministerul Justiției. Proiectul de ordonanță de urgență nu apărea pe ordinea de zi a şedinţei de guvern.

Potrivit unor surse politice, cele 3 variante luate în calcul de USR PLUS, în şedinţa – fulger, sunt:
– Demisia în bloc a miniștrilor USR PLUS
– Depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului
-Negociere cu PNL pentru susținerea proiectelor din Justiție în schimbul susținerii pentru programul Anghel Saligny, dorit de Florin Cîțu

Programul Anghel Saligny, promis de Cîțu în plină campanie electorală internă în PNL, prevede cheltuirea a 50 de miliarde de lei în următorii 6 ani pentru mici proiecte de infrastructură în teritoriu.

USR PLUS a respins însă proiectul, motivând că preia toate erorile din vechiul PNDL – programul prin care Liviu Dragnea a controlat PSD.

Copyright © 2019 AT Video Creations