Connect with us

Actualitate

S-au umplut din nou secţiile ATI de la „Matei Balş” şi „Victor Babeş”. Toate paturile sunt OCUPATE

Published

on

Toate paturile din secţiile ATI de la Institutul „Matei Balş”şi Spitalul „Victor Babeş” sunt ocupate cu pacienţi cu forme severe de Covid-19. Este vorba despre 19 paturi la „Matei Balş” şi alte 7 la „Victor Babeş”. Potrivit medicilor, în ultima perioadă în unităţile medicale ajung tot mai mulţi tineri cu Covid, care nu sunt vaccinaţi.

„În momentul de faţă sunt cam 120-130 de pacienţi cu Covid internaţi în spital, 7 în terapie intensivă în acest moment, adică toate locurile disponibile, după cum ştiţi, noi am deschis de o lună şi ceva şi pentru non-Covid spitalul, dar în acest moment în spital sunt mai mulţi pacienţi de Covid şi în creştere numerică faţă de cei non-Covid, din păcate, drept pentru care o să deschidem încă o secţie, deci avem 4 secţii acum pentru Covid, inclus aici şi ATI-ul, şi vom mai schimba din nou profilul unei secţii întregi în Covid pentru că nu mai facem faţă cu celelalte secţii, în special cu locurile de oxigen, cu necesar de oxigen.
Lucrurile s-au întâmplat extrem de repede şi ceea ce vedem de la o zi la alta, o multiplicare foarte drastică a cazurilorm ne ridică foarte multe semne de îngrijorare în acest moment. După cum ştim, tulpina aceasta circulantă care pare să fie majoritară în acest moment este mult mai transmisibilă şi în plus determină şi o severitate mai mare a cazurilor, o creştere a numărului de cazuri spitalizate din totalul de infecţii cu virusul Sars-Cov 2, deci lucrurile stau mai prost cu atât mai mult cu cât populaţia care este expusă, adică cei nevaccinaţi , este încă foarte multă”, a declarat medicul Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului „Victor Babeş”, pentru News. ro.

„Sunt mulţi tineri pentru că de fapt majoritatea vârstnicilor au fost vaccinaţi deja în primele etape şi mulţi dintre cei tineri au ales să rămână nevaccinaţi, drept pentru care ei sunt acum cei majoritar afectaţi.
Nu aş putea spune că sunt majoritari cei fără comorbidităţi, dar sunt cam mulţi faţă de ce am văzut noi până acum, cu un număr destul de îngrijorător şi cu o repetitivitate destul de neplăcută a cazurilor de tineri cu vârste între 30 şi 40 de ani, hai să zic 50 de ani, şi care ajung cu forme severe.
Per total, tabloul clinic este acelaşi ca în valul trecut. Spre deosebire de primul val acum cei cu tulburările acestea minore de gust, de miros nu mai ajung la spital, rămân acasă. La spital ajung cei care au pneumonie, care au afectare respiratorie severă, poate chiar şi afectare digestivă şi de alte feluri, cea respiratorie fiind preponderentă.
Unitatea modulară externă este închisă, nu cred că deocamdată ne va ajuta foarte mult atâta vreme cât acolo nu există staţie de oxigen. Aceea a fost o secţie modulară externă care a internat cazurile uşoare şi medii în primele valuri ale epidemiei şi care din decembrie a fost închisă pentru că nu mai erau pacienţi.
Aşa că acum, nefiind oxigen şi majoritatea cazurilor fiind cele cu insuficienţă respiratorie, nu cred că ne-ar ajuta mai mult acum”, a mai spus managerul spitalului „Victor Babeş”.

La „Matei Balş” sunt ocupate toate cele 19 locuri de la ATI, iar pe secţii sunt internaţi 160 de pacienţi, reprezentând 70% din capacitatea de internare.

„Ne aşteptăm să fie un număr mai mare de cazuri dar procentual ceva mai puţine în raport cu ce a fost în valurile trecute. Totuşi, oamenii s-au vaccinat, unii dintre ei au mai trecut prin boală, aceştia fie nu se vor infecta, fie vor face o formă mai uşoară.
Pacienţii sunt de vârstă medie, undeva spre 40 de ani, pot fi supraponderali şi au în general şi alte afecţiuni despre care ştiu sau nu.
Din păcate, pentru paturile de terapie intensivă nu ne descurcăm decât cu cei care sunt ai noştri din spital, sigur că cei din spital vin şi din alte locuri din ţară, dar este greu să primeşti pacienţi critici din alte locuri din ţară pentru că nu avem nici pentru noi”, a explicat şi directorul medical al Institutului „Matei Balş”, Adrian Marinescu, pentru News. ro.

Copyright © 2019 AT Video Creations