Românii au în bănci depozite mai mari de 100.000 euro

Românii au în bănci depozite mai mari de 100.000 euro

de Cristina T
0 comment

Un număr de 35.181 de persone fizice aveau sfârşitul anului 2018 depozite mai mari de 100.000 de euro, cu o valoare cumulată de 36,8 miliarde de lei (circa 8 miliarde de euro), potrivit celor mai recente statistici ale Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) aferente anului trecut, citate de Mediafax.

Comparativ cu anul 2017, numărul persoanelor fizice cu depozite peste plafonul de 100.000 de euro a crescut cu 6.104, în timp ce valoarea sumelor economisite s-a majorat cu 6,4 miliarde de lei, informează Ziarul Financiar.

În nouă ani, numărul conturilor care depăşesc acest prag de economisire s-a majorat de circa 2,8 ori, iar valoarea sumelor economisite s-a dubat. În 2010 erau 12.665 de români cu depozite de peste 100.000 de euro, cu o valoare cumulată de 16,5 miliarde de lei.

Numărul deponenţilor se determină prin însumarea datelor consolidate raportate de fiecare bancă, astfel încât o persoană care are depozite la mai multe instituţii de credit este luată în evidenţă de mai multe ori.

Populaţia a depus la bănci în 2018 depozite noi cumulate, în lei şi euro, de 126,6 miliarde de lei, cu 10,3% peste nivelul sumelor economisite în 2017. Depozitele noi ale populaţiei au revenit anul trecut pe creştere, atât pe componenta în lei, cât şi în euro, după mai mulţi ani de scăderi.

Ritmul anual de creştere al depozitelor noi ale populaţiei în euro a ajuns în 2018 la 14,2%, depăşind avansul anual al sumelor economisite în lei, de 7,6%, însă volumul cel mai mare se menţine pe componenta depozitelor în moneda naţională, reiese din datele BNR.

Sursa: hotnews.ro

You may also like

Lasă un comentariu

RPTV - Sursa ta de stiri de incredere.

Copyright © 2023 RPTV