Connect with us

Actualitate

România și Bulgaria, încă o dată în fața intrării în spațiul Schengen

Published

on

067 Spatiul Schengen

Parlamentul European va adopta săptămâna aceasta un raport prin care va solicita încă o dată ca Bulgaria și România să fie primite în Schengen, transmite Rador, care citează publicația bulgară Monitor. În 2011 și 2018, forul a adoptat rezoluții cu o cerere similară.

Marţi seară, deputații europeni vor dezbate raportul, care îndeamnă insistent Consiliul Uniunii Europene să ia măsuri imediate pentru a înlătura controalele la frontierele terestre, maritime și aeriene ale țării noastre și ale vecinilor de la sud de Dunăre.

Parlamentul European va discuta din nou și orientările preconizate ale Comisiei Europene (CE) pentru corelarea cheltuielilor bugetului UE cu legalitatea. Se așteaptă ca deputații europeni să ceară să fie informați cel puțin de două ori pe an cu privire la măsurile pe care CE le ia pentru a proteja bugetul și legat de cazurile suspectate de abuz pe care le examinează. PE va insista să vadă primele date cel târziu în octombrie.

Deputații vor cere includerea corupției ca o încălcare a noii legislații europene împotriva nerespectării drepturilor omului în întreaga lume. Se arată că această abordare este aplicată de Statele Unite și Canada. Se prevede ca PE să solicite sancțiuni mai dure împotriva diseminatorilor de dezinformare, precum și pentru intervenții externe în alegeri, potrivit sursei citate.

Miercuri, deputații europeni vor discuta situația statului de drept în Polonia și Ungaria. Ar putea fi abordată și noua lege maghiară legată de comunitatea LGBT+ pentru care europarlamentarii vor adopta o rezoluție.

Foto: Parlamentul European

Copyright © 2019 AT Video Creations