Connect with us

Actualitate

,,Recunoştinţă” marca Vlad Voiculescu – NICIUN medic din centrele de vaccinare nu a fost plătit de două luni

Published

on

Niciun medic din centrele de vaccinare nu și-a primit de două luni banii pentru această activitate. Aşa a susţinut coordonatorul campaniei de vaccinare, colonelul Valeriu Gheorghiță, într-o intervenţie la Digi 24. Practic, aproape toată perioada de la instalarea ministrului Vlad Voiculescu.

,,Sunt semnale pe care și eu le-am primit și le primesc în ședințele cu județele. Este o cerere pe care personalul vaccinator o are pe bună dreptate. Se așteaptă de destul de mult timp să fie efectuate aceste plăți. La debutul etapei a treia e important să se deschidă și alte centre de vaccinare și sunt semnale referitoare la scăderea încrederii că personalul va fi plătit și că nu mai e o dorință atât de mare pentru a se înscrie într-o echipă de vaccinare.”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare, pentru Digi 24.

Valeriu Gheorghiţă a explicat că au venit plângeri din partea coordonatorilor din mai multe centre de vaccinare. Iar instituţia care ar fi trebuit să se ocupe de plata personalului care se ocupă de vaccinare este Ministerul Sănătăţii, după cum a mai precizat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Foto: Digi 24

Copyright © 2019 AT Video Creations