PNL a susținut întotdeauna că instituția responsabilă de a găsi o soluție la problema actuală este Ministerul Finanțelor. Partidul consideră că ar fi inechitabil ca taxa de solidaritate, care reprezintă o contribuție la profiturile excesive generate de creșterea speculativă a prețurilor la energie, să nu fie plătită de anumite companii.
PNL susține că va susține orice pași pe care Ministerul Finanțelor îi va propune pentru a asigura plata echitabilă a taxei de solidaritate de către toate companiile, în conformitate cu spiritul Regulamentului European. În caz contrar, la preluarea Ministerului de Finanțe de către PNL, se vor lua măsuri optime.
PNL mai menționează că Ministerul Finanțelor trebuie să își asume responsabilitatea pentru transpunerea exprimării din Regulamentul European în legislația națională, pentru a acoperi întreg sectorul petrolier.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, trebuie să își asume erorile ordonanței concepute de minister, care ar putea permite celei mai mari companii din domeniu, OMV-Petrom, să își păstreze profiturile excesive obținute prin creșterea prețurilor din domeniul energetic.
Intr-o intervenție la Antena 3 Rareş Bogdan îi cere lui Adrian Câciu să explice motivul pentru care în transpunerea reglementărilor europene în legislaţia românească Ministerul Finanţelor a omis să introducă un cod CAEN astfel încât să plătească și OMV taxa de solidaritate în țara noastră.
„Îl rog respectuos pe domnul Câciu ai cărui specialişti din departamentul juridic al Ministerului de Finanţe au transpus Regulamentul din 4 octombrie al Comisiei Europene cu privire la suprataxarea companiilor din energie să dea explicaţii cu privire la traducerea şi transpunerea acestui Regulament, pentru că acolo, la o lipsă de un cod CAEN, OMV-ul nu se încadrează la peste 75% activitatea companiei în comerţ sau activităţi legate de energie, gaz, energie electrică, datorită scoaterii centralei de cogenerare de la Petrobrazi, acea centrală prin care, cu ajutorul gazului, OMV generează energie electrică. Deci acea activitate care este una extrem consistentă în activitatea OMV Petrom este extrasă din activitatea companiei, astfel încât compania să se încadreze la sub 75%, barem fixat de Comisia Europeană, şi să nu plătească acea taxă care ar fi în cazul OMV Petrom, pentru România, undeva la 200 de milioane de euro, poate chiar mai mult, pentru că calculul era făcut la 9 miliarde acum vedem că-i 10,4 miliarde adică undeva la 1,3 miliarde de lei este o sumă uriașă. Este o sumă care pe care statul român este obligat de cetățenii săi să încaseze și în cazul în care statul nu va reuși să aplice ANAF, Ministerul Finanțelor să aplice încasarea acestei taxe cineva trebuie să răspundă pentru că mi se pare o sfidare. (…) Comisia Europeană a venit cu acest regulament tocmai pentru a regla pentru a încerca să regleze către bugetul de stat, către cetățean, către cheltuielile fiecărui stat, o parte din profiturile uriașe pe care le-au făcut companiile din energie. Dacă reușit prin transpunerea unui regulament dat de Comisie tocmai pentru a rezolva acest lucru, pentru că cineva a transmis greșit sau reintenționat un regulament (…) unde statul român este încă acționar și unde statul român are reprezenți legali. Mi se pare o chestiune extrem de gravă.”, adaugă prim-vicepreședintele PNL.
PNL subliniază că este important ca diferiți reprezentanți ai PSD să înceteze să mai creeze confuzie între această taxă de solidaritate și pretențiile politice de majorare a taxelor pentru companii, care nu au fundament. Sperăm că România va primi un răspuns favorabil din partea Comisiei Europene, în conformitate cu angajamentul ministrului de finanțe. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Ministerul de Finanțe va trebui să identifice rapid o soluție pentru a corecta situația actuală.
