Radu Mazăre vrea să facă nunta în penitenciar

    Radu Mazăre și-a cerut iubita în căsătorie din pușcărie. Chiar dacă ar fi putut face petrecere mare oriunde în lume, fostul edil al Constanței pare că și-a dorit o sărbătoare așa mai intimă, doar cu gardienii și nașii.

    Fratele lui Mazăre a declarat presei că cererea în căsătorie s-a întâmplat la telefon, iar nunta va avea loc în iulie.

    Tot el a explicat că după ce se vor cununa, Mazăre și proaspăta lui soție vor face pe nașii pentru colegul lui de celulă, care vrea să-și ceară prietena de soție.

    „O să fie două nunți într-una. Nu o să fie o petrecere. Trebuie să mă ocup de verighete și mai am și sarcini pe care mi le-a dat”, a povestit Mihai Mazăre.

    Fostul primar al Constanței Radu Mazăre, extrădat din Madagascar, este încarcerat acum la Penitenciarul Rahova, acolo unde va fi și nunta.

    „El are un costum, cred că o sa ia costumul cu care merge la Înalta Curte și la nuntă. Nu are ce să facă cu două costume acolo. O să folosim același costum. Din ce știu, 10 persoane au voie să participe. Familia lui și familia Roxanei, ea urmând să vină spre sfârșitul lunii”, a mai declarat fratele lui Radu Mazăre.

    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI