Putin, întâlnire cu liderii NATO. Când ar putea avea loc marea confruntare

    Indonezia a reușit să înfurie Occidentul, în special SUA și statele NATO, după ce a trimis invitație oficială și președintelui rus la întâlnirea G20 de anul acesta.

    Preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să participe la summitul G20 din noiembrie de la Bali, în Indonezia, după ce a primit o invitaţie oficială, a anunţat luni consilierul Kremlinului, Iuri Uşakov, relatează AFP.

    “Am primit invitaţia oficială (…). Am răspuns pozitiv spunând că suntem interesaţi să participăm”, le-a declarat Uşakov jurnaliştilor.

    Cu toate acestea, el a precizat că mai este “mult timp” până la summitul prevăzut pentru 15-16 noiembrie, sugerând că formatul participării Rusiei ar putea fi modificat.

    “Însă, deocamdată, invitaţia este (făcută) pentru o participare personală”, a subliniat oficialul rus.

    În octombrie anul trecut, Vladimir Putin a participat prin videoconferinţă la summitul G20 de la Roma, din cauza pandemiei de coronavirus.

    Jakarta a stârnit controverse prin invitarea Rusiei la summitul G20, în pofida acuzaţiilor de crime de război formulate la adresa Moscovei după lansarea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie.

    Ţările occidentale, în frunte cu Statele Unite, fac presiuni asupra Indoneziei, care asigură anul acesta preşedinţia prin rotaţie a G20, pentru a exclude Rusia de la această reuniune.

    Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat în favoarea unei participări a ţărilor occidentale la viitorul summit al G20, în pofida prezenţei probabile a preşedintelui rus Vladimir Putin.

    “Cred că este mai bine să i se spună în faţă (lui Vladimir Putin), dacă vine, ceea ce credem şi ca el să ia o poziţie”, a declarat duminică seară Ursula von der Leyen pentru postul german de televiziune ZDF.

    Şeful statului indonezian şi preşedintele G20, Joko Widodo, va merge joi în Rusia, după o vizită în Ucraina prevăzută tot în cursul acestei săptămâni.

    El se va întâlni cu Vladimir Putin la Moscova, după ce a reprezentat Indonezia ca ţară invitată la summitul G7 din Germania, din 26-27 iunie. Widodo va fi primul lider asiatic care va merge în cele două ţări de la începerea conflictului.

    Articole Similare

    Summer Well 2022 începe vineri, la Domeniul Ştirbey din Buftea

    Trupe renumite – precum Arctic Monkeys, Nothing but Thieves,...

    Primarul Sectorului 6 ironizează proiectul trenului metropolitan, inițiat de Nicușor Dan

    Proiectul Trenului Metropolitan Bucureşti-Ilfov, inițiat de primarul general al...

    Rusia a pierdut 8 avioane de luptă în urma exploziei din Crimeea

    Cel puțin cinci avioane de luptă-bombardament Su-24 Fencer și...

    Alte două nave cu cereale au plecat din Ucraina

    Un transport de cereale ucrainene urmează să fie încărcat...
    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI