PSD Tulcea a lansat Programul de guvernare locală

PSD Tulcea a lansat Programul de guvernare locală

de Cristian
0 comment
lansare program guvernare Tulcea

Marţi, 28 mai 2025, la sediul Partidului Social Democrat din Tulcea, a avut loc o conferinţă de presă pentru lansarea Programului de Guvernare Locală pentru Municipiul Tulcea. La eveniment au participat Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea şi al PSD Tulcea, Andaluzia Luca, preşedinta organizaţiei municipale Tulcea, precum şi candidatul PSD la primăria Municipiului Tulcea, Dragoş Simion.

În debutul conferinţei de presă, presedintele PSD Tulcea, Horia Teodorescu a declarat că “am făcut această conferinţă de presă să lămurim câteva lucruri importante, să dezamorsăm acolo unde sunt informaţii care nu sunt conforme cu realitatea, să ne audă poporul tulcean, populaţia Tulcei şi nu numai, care este atmosfera la noi în PSD şi mă refer la organizaţia Tulcea. Vreau să spun un lucru foarte clar: noi când am plecat în această campanie electorală am plecat ca nişte prieteni. Nu vorbesc doar de cei trei de la prezidiu, vorbesc de toată organizaţia judeţeană. Nu există niciun fel de schismă, sau vreo altă gândire decât aceea să câştigăm. Şi când spun că este doar varianta câştigului, spun asta bazându-mă pe anumite date sociologice şi bazându-ne pe ceea ce vedem şi auzim în municipiul Tulcea şi în judeţ”

“Dragoş, aşa cum îl ştiu eu ca şi candidat al nostru, are determinare, are voinţă şi are ştiinţă. Tulcea cred că merită un alt mod de abordare şi un alt fel de a face lucrurile. La Tulcea trebuie făcută şi e nevoie de o schimbare, de sânge proaspăt, cum spunem noi, de alte initiative şi de o altă gândire ordonată. Dragoş este omul care are astfel de calităţi şi pe care eu îl girez din tot sufletul”, a mai declarat preşedintele PSD Tulcea, Horia Teodorescu.

“Am găsit în Partidul Social Democrat oameni care să susţină ideile, alături de care avem idei comune şi benefice pentru municipiul nostru pentru că, aşa cum a spus şi domnul preşedinte, trebuie să dezvoltăm municipiul Tulcea aşa cum se cuvine şi trebuie să-l dezvoltăm pe toate segmentele. Din păcate, în ultimii ani, am observant cu toţii că ne-am axat pe lucrări de infrastructură, pe lucrări edilitare, lucruri care vedem cu toţii în ce stadiu sunt. Sunt neterminate şi astăzi după 4 ani de administraţie liberală numai că, cele care sunt în curs de finalizare ştim cu toţii că nu păstrează calitatea pe care cu toţii ne-am fi dorit să o avem. În acest tandem, împreună cu domnul preşedinte, împreună cu colega mea, doamna Andaluzia Luca, dorim să aducem o altă abordare pentru municipiul Tulcea, vrem să prezentăm tulcenilor un program de guvernare locală asumat. Cred că suntem printre puţinii care au făcut lucrul acesta, prin care ne-am asumat negru pe alb în faţa tulcenilor ce vrem să facem, un program de guvernare locală aşezat pe toate ramurile posibile”, a declarat candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului Tulcea, Dragoş Simion.

Candidatul PSD la primăria Municipiului Tulcea, Dragoş Simion a prezentat, în continuare, pe larg principalele obiective ale programului de guvernare locală pentru Tulcea, precum şi soluţii concrete pentru problemele cu care se confruntă zilnic locuitorii municipiului. Principalele teme abordate în cadrul programului de guvernare, şi pentru care candidatul PSD a prezentat soluţiile echipei, sunt legate de dezvoltarea durabila, infrastructură, mediu, educaţie, sport, cultură, asistenţă social, implicarea cetăţenilor în deciziile municipalităţii şi, nu în ultimul rând, programe specifice pentru familii, pentru copii şi tineri şi pentru seniori.

Citeşte şi: Deficit bugetar îngrijorător în primele 4 luni

La rândul ei, preşedinta organizaţiei municipale Tulcea, Andaluzia Luca, a ţinut să precizeze faptul că “PSD are un parteneriat cu toate categoriile socio-profesionale din municipiu şi din judeţ. Vine o perioadă în anul electoral când toată lumea vrea să vopsească gardul, să tragă câte o dungă pe marginea drumului, să asfalteze câte o alee, sau câte o stradă. Lucrul acesta, din păcate, se face haotic, electoral şi doar din 4 în 4 ani, cel puţin în municipiul Tulcea. Am impresia că s-a muncit doar pentru impresia artistică”.

“Ştim cu toţii supărarea tulcenilor şi, mai cu seamă, lucrurile pe care au trebuit să le îndure din cauza acestor lucrări care s-au făcut şi s-au întâmplat în ultimul timp” a mai declarat Andaluzia Luca, preşedinta organizaţiei municipale a PSD.

Andaluzia Luca a mai precizat faptul că echipa de consilieri locali ai PSD este formată din profesionişti din toate domeniile de activitate şi va lucra alături de viitorul primar al municipiului Tulcea, Dragoş Simion, la implementarea programului de guvernare locală pentru Tulcea.

În finalul conferinţei de presă, cei trei lideri PSD au răspuns întrebărilor reprezentanţilor mass media prezenţi la eveniment.

Urmăreşte-ne şi pe Facebook

 

You may also like

Lasă un comentariu

RPTV - Sursa ta de stiri de incredere.

Copyright © 2023 RPTV