Table of Contents
Producătorul turc Otokar a livrat miercuri Forțelor Armate Române primele 12 vehicule blindate tactice COBRA II fabricate integral în România. Compania a marcat astfel trecerea efectivă a programului de înzestrare de aproape 857 de milioane de euro în faza de producție locală de serie.
Potrivit G4Media, vehiculele au fost produse la fabrica Automecanica din Mediaș, devenită în acest an subsidiară a grupului turc Otokar, după finalizarea unei tranzacții de aproximativ 85 de milioane de euro.
Livrarea reprezintă primul lot construit integral în România, după ce primele vehicule din contract au fost fabricate în Turcia.
Prin această investiție, România nu mai realizează doar integrarea unor componente, ci produce efectiv vehicule blindate 4×4 într-o fabrică adaptată la standardele NATO.
În total, până în prezent au fost livrate aproximativ 300 dintre cele 1.059 de vehicule prevăzute în contractul cu Ministerul Apărării Naționale, iar compania estimează că în acest an vor fi livrate încă 216 vehicule.
Primele vehicule blindate au fost fabricate în Turcia – contractul pentru înzestrarea Armatei presupune transferul de tehnologie în România și dezvoltarea unei capacități complete de producție locală.

Reprezentanții Otokar afirmă că proiectul merge dincolo de simpla asamblare a vehiculelor și urmărește transferul de tehnologie și dezvoltarea unei capacități complete de producție locală. La Mediaș sunt implementate toate procesele esențiale de fabricație – inclusiv tăiere, îndoire și alte operațiuni industriale – la aceleași standarde de calitate ca în fabrica din Turcia.
Prin această investiție, România nu mai realizează doar integrarea unor componente, ci produce efectiv vehicule blindate 4×4 într-o fabrică adaptată la standardele NATO, arată Otokar.
În total, până în prezent au fost livrate aproximativ 300 dintre cele 1.059 de vehicule prevăzute în contractul cu Ministerul Apărării Naționale, iar compania estimează că în acest an vor fi livrate încă 216 vehicule.
A început producția de serie. Aproape 800 de vehicule pentru Armată vor fi fabricate local în următorii 5 ani
Directorul general al Automecanica Mediaș, Yusuf Fettahlıoğlu, a transmis că producția de serie se desfășoară conform calendarului stabilit.
„Astăzi, primele vehicule Cobra II construite integral la Mediaș ies pe porțile fabricii, îndreptându-se spre Forțele Armate Române. Ceea ce era o clauză într-un contract este acum un vehicul real, pe care îl puteți vedea cu ochii voștri”, a declarat acesta.
El a adăugat că Otokar aplică exact aceleași standarde de producție aici ca și în Turcia. Otokar afirmă de altfel că a transferat deja o parte dintre echipamentele moderne de producție la Mediaș, urmând ca investițiile tehnologice să continue.
„Automecanica Mediaș este filiala de producție a Otokar în Europa și primul nostru site de fabricație din Uniunea Europeană. Aplicăm exact aceleași standarde de producție aici ca și în Turcia. Aducem tehnologie și know-how, iar România dobândește capacitatea de a fabrica un vehicul blindat 4×4 în toate etapele procesului de producție, nu doar la asamblare”, a afirmat Yusuf Fettahlıoğlu.
Uzina are 300 de angajați și se va apropia de 400
Uzina are în prezent peste 300 de angajați, iar compania intenționează să extindă echipa la aproximativ 400 de persoane, investind în recrutarea și pregătirea specialiștilor români.
Modelul COBRA II, lansat în 2013, este deja utilizat pe scară largă la nivel internațional. Peste 1.000 de vehicule au fost livrate în mai multe state, inclusiv țări membre NATO și aliate, iar peste 600 sunt în prezent în serviciu activ.
Vehiculul este conceput pentru misiuni militare diverse, având capacități de transport al trupelor, protecție balistică și utilizare în operațiuni tactice.
Prin producția de la Mediaș, România devine un punct important în lanțul industrial al Otokar și o bază de producție pentru vehicule militare destinate Forțelor Terestre Române.
Sursa foto: G4Media