Connect with us

Politica

Primăria Capitalei începe desfiinţarea companiilor municipale create ilegal de Firea. Ce se întâmplă cu angajaţii

Published

on

Primăria Capitalei începe procesul de desființare a celor 20 de companii municipale înființate în mandatul de primar al Gabrielei Firea și estimează că va dura până la doi ani. Anunţul a fost făcut de preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, pe pagina sa de Facebook. Prima dată se va desfiinţa Compania Turistica Bucureşti. Vor rămâne doar companiile înfiinţate legal, STB, Trustul de Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica.

,,Considerăm că ele nu erau decât locuri în care clienţi ai PSD îşi găseau suplimentate veniturile. (…) Vom trece la desfiinţarea primei companii înfiinţate de PSD – Gabriela Firea – Compania Turistica Bucureşti. (…) Cele patru companii care vor rămâne – STB, Trustul de Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica – vor avea în curând o nouă conducere, cu un mandat clar de a organiza procesul de selecţie competitivă a managerilor care vor eficientiza aceste companii.” a transmis Violeta Alexandru, citată de Agerpres.

,,Companiile sunt pline de probleme. Vor fi evaluate, se vor identifica responsabilii, se vor închide, în condiții legale, contractele în derulare. De aceea, am dat un orizont de 2 ani (având în vedere și mandatul Comisiei Consiliului General pentru Monitorizarea Companiilor Municipale care este de 2 ani) dar avem toată determinarea ca după Turistica să vină imediat altele.” a mai explicat Violeta Alexandru, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Angajaţii, trimişi să-şi caute de lucru pe piaţa liberă

Potrivit preşedintelui PNL Bucureşti, angajaţii din companiile care urmează să fie desfiinţate vor fi nevoiţi să-şi caute de lucru în mediul privat sau să caute eventuale concursuri de angajare în administraţie.

,,Bucureștenii trebuie să știe că PSD printr-o gașcă de șmecheri și-a bătut joc de ei. Le dădea circ, concerte în timp ce țevile crăpau și oamenii rămâneau în frig în casă. În tot acest timp, directorii și directorașii din companiile alimentate din banii proveniți din taxe și impozite rânjeau încasând bani fără să facă nimic. S-a terminat!„, a mai scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Foto: Violeta Alexandru, preşedintele PNL Bucureşti

Copyright © 2019 AT Video Creations