Connect with us

Actualitate

Prima victorie a echipei Cîţu: Ciprian Ciucu este noul preşedinte al PNL Bucureşti

Published

on

Ciprian Ciucu a fost ales preşedinte al organizaţiei PNL Bucureşti. Primarul Sectorului 6 a învins-o în alegerile din filială pe Violeta Alexandru, a cărei candidatură a fost susţinută de preşedintele PNL Ludovic Orban.

„Ciprian Ciucu este noul președinte al PNL București! Felicitări! Avem treabă, Ciprian! Trebuie să reconstruim filiala și să aducem oamenii împreună. Fără compromisuri în 2024 și sunt sigur că PNL va fi prima opțiune a bucureștenilor. Reușim împreună! Împreună suntem #echipacastigatoare”, a scris prim-ministrul Florin Cîţu pe Facebook.

„Mulțumesc din suflet PNL București, vă mulțumesc dragi colegi pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o astăzi! Echipa pe care trebuie să o susţinem mai departe este formată din Cătălin Deaconescu – prim-vicepreşedinte, Diana Baciuna – prim-vicepreşedinte, Octavian Oprea – vicepreşedinte, Tudorel Prună – vicepreşedinte, Stelian Bujduveanu – secretar general, Bogdan Ciocârlan – trezorier, Daniela Păsăreanu – cenzor, Florin Berbecaru – COAMB. Încrederea dumneavoastră mă responsabilizează şi mai mult”, a scris şi noul preşedinte al PNL Bucureşti.

Ciprian Ciucu a fost votat de 498 dintre delegații la conferința de alegeri desfășurată sâmbătă, la Sala Polivalentă, în timp ce Violeta Alexandru a aprimit doar 405 voturi.

Copyright © 2019 AT Video Creations