Preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) – Rezervarea locului la călătoria cu trenul nu mai este obligatorie pentru distanţele sub 40 de kilometri

Preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) – Rezervarea locului la călătoria cu trenul nu mai este obligatorie pentru distanţele sub 40 de kilometri

de Valentina V
0 comment
Preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) - Rezervarea locului la călătoria cu trenul nu mai este obligatorie pentru distanţele sub 40 de kilometri

Preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) – Rezervarea locului la călătoria cu trenul nu mai este obligatorie pentru distanţele sub 40 de kilometri

Rezervarea locului la călătoria cu trenul nu mai este obligatorie pentru distanţele sub 40 de kilometri, începând de sâmbătă, 13 iulie, potrivit noilor prevederi în domeniul tarifării transportului de călători, care vor trebui aplicate de toţi cei şase operatori de transport feroviar de călători care activează pe calea ferată din România. 

Ordinul de ministru (OMTI 1039/2024 – n. r.) care intră în vigoare de sâmbătă, 13 iulie, aduce pentru călători, în primul rând, mai multă transparenţă în partea de formare a tarifelor feroviare, în concordanţă cu prevederile legislaţiei naţionale şi europene. Abonamentele de transport pe calea ferată, suplimentele la vagoanele de dormit, precum şi suplimentele de transport al bicicletelor cu trenul au fost reglementate oficial prin acest ordin al ministrului. Cu această ocazie, tarifele sunt păstrate la nivelul tarifelor deja practicate de operatorul naţional de cale ferată CFR Călători. Deci, nu este vorba de o creştere a costurilor, ci doar de o reglementare oficială şi transparentă a acestor tarife”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Ştefan Roşeanu.

Potrivit sursei citate, prin acest mecanism, preţul călătoriei cu un abonament pe o lună ajunge la aproximativ jumătate din preţul unei călătorii individuale dus-întors, timp de 22 de zile dintr-o lună.

În ceea ce priveşte tariful de rezervare a locului în tren, acesta devine opţional pentru călător la distanţe parcurse mai mici de 40 de kilometri. Pentru distanţe mai lungi, tariful se aplică diferenţiat pe patru zone kilometrice, pornind de la 1,5 lei la clasa a doua, 2,50 lei la clasa întâi, ajungând în ambele cazuri la 5,5 lei, cât este în prezent tariful de rezervare loc.

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor navetiştilor şi a celor sesizate de-a lungul timpului referitor la faptul că pentru cursele de scurt parcurs tarifele practicate de operatori sunt fie mai mari, fie mai mici pe unele rute, această diferenţă de preţ fiind dată de practicarea neuniformă a tarifului de rezervare a locului la trenuri, s-a reglementat prin acest ordin ca la călătoriile sub 40 de km achiziţia rezervării de loc să fie opţională pentru călător, iar pentru călătoriile în general tariful de rezervare este în acest moment împărţit pe patru zone kilometrice, astfel încât preţul începe de la un 1,5 lei la clasa a 2-a, 2,50 lei la clasa întâi şi ajung în ambele cazuri la 5,50 lei, cât este şi în prezent tariful de rezervare loc. Practic, nu vorbim de o mărire de tarif, ci doar de o adaptare a unor situaţii care deja erau practicate de unii operatori pe calea ferată”, a explicat Roşeanu.

El a admis că această reglementare poate însemna o reducere de preţ pentru navetişti, în special, care merg pe distanţe sub 40 de km.

Un alt ordin de ministru care stabileşte categoriile de trenuri prevedea încă din 2022 ca rezervările la trenurile de tip regional – Regio – să fie opţionale. A fost interpretată această prevedere ca opţiune pentru operator, nu pentru călător. Astfel, acest ordin de ministru prevede foarte clar că opţiunea este a călătorului, astfel încât călătoria pentru navetist să fie cât mai suportabilă atunci când se decide să meargă cu trenul. Practic, acest ordin, pentru navetişti, în viaţa cotidiană poate să ducă la unele reduceri de costuri”, a menţionat şeful ARF.

Totodată, ordinul reglementează oficial abonamentele pe perioade de 5 zile, 14 zile şi o lună, ultimul tip aducând preţul călătoriei la jumătate din preţul achiziţiei zi de zi a biletelor.

Şi aceste tarife, iarăşi este foarte important, sunt tarife ale căii ferate, deci valabile la toţi operatorii feroviari, indiferent că sunt operatorii privaţi sau operatorul de stat. Sunt corelate, încă o dată spun, cu tarifele deja practicate. Deci, nu s-a urmărit mărirea acestor tarife, ci doar reglementarea mai corectă a acestora”, a subliniat Roşeanu.

În plus, de sâmbătă, se pot achiziţiona biletul de călătorie metropolitan şi abonamentul de călătorie metropolitan, în prima etapă de implementare, aceste titluri emiţându-se doar online, prin Ghişeul Unic, platforma pusă la dispoziţie de Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Practic, cu acest titlu de călătorie, pasagerii nu mai aşteaptă un anumit tren, la o anumită oră, ci se pot urca în prima garnitură care îi poate duce la destinaţie.

Tot pentru zona aceasta de navetă – şi insist pe acest segment de călători pentru că, până la urmă, navetiştii reprezintă şi în România deja peste 83-85% din totalul călătoriilor efectuate pe calea ferată – s-a introdus biletul de călătorie metropolitan şi abonamentul de călătorie metropolitan. Începând de mâine, călătorii sau cei care locuiesc în zona periurbană a reşedinţelor de judeţ vor putea să-şi identifice titlurile metropolitane respective. Biletul oferă flexibilitate în a utiliza primul tren pe care ţi-l doreşti, să nu te mai intereseze al cui operator este sau care este rangul de tren. Şi, tot pe zona metropolitană, vin abonamentele care-s valabile pe toate liniile, adică pe toată zona metropolitană respectivă, începând cu 3 ore, ceea ce înseamnă în limbaj colocvial un bilet de 3 ore care îţi permite să îl foloseşti pe mai multe trenuri în acel interval, faţă de biletul simplu, care îţi permite călătoria cu un singur tren. Abonamentul lunar îţi permite să îţi organizezi viaţa în zona aceea metropolitană, în condiţiile în care s-ar putea să ai de schimbat destul de frecvent trenurile de pe două linii de cale ferată”, a susţinut Ştefan Roşeanu.

Cel mai bun exemplu în acest sens este ruta Bucureşti – Ploieşti, unde cinci din cei şase operatori feroviari care operează în România au trenuri.

Sunt în total în jur de 30 de trenuri toată ziua pe această rută şi, astfel, oferta lor combinată îţi aduce un acces foarte bun la serviciile feroviare şi nu mai eşti obligat să-ţi organizezi viaţa după mersul de tren al unui operator sau altuia sau să fii nevoit să-ţi cumperi abonamente de la doi cel puţin doi operatori. Aceeaşi situaţie o avem şi în zona Timişoara, şi în zona Braşovului, şi în zona Iaşiului, Constanţa, Craiova, Cluj-Napoca. Avem multe municipii reşedinţă de judeţ, indiferent de regiunea istorică în care se află, unde avem mai mult de un operator pe o singură pe o linie. Avem linii unde există un singur operator în continuare, iar acolo astfel de titluri metropolitane vor avea o valoare adăugată mai scăzută, dar, încă o dată, mai ales acolo unde deja avem astfel de servicii prestate cu operatori, beneficiile se vor vedea încă din prima zi de implementare a ordinului de ministru. Începem să avem destul de multe zone prin ţară unde avem o ofertă feroviară destul de consistentă, să putem să folosim din nou oferta combinată a tuturor operatorilor şi cetăţenii să folosească serviciul public feroviar aşa cum a şi fost gândit de Ministerul Transporturilor, de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, ca serviciu public naţional, nu serviciul unui operator sau altui operator”, a precizat  preşedintele ARF.  

Continuarea articolului AICI.

Sursa foto- www.timesnewroman.ro

Ciucă invită la unitate : PNL, ca principal partid de dreapta, are puterea de a uni românii şi de a oferi ţării un preşedinte cu adevărat reprezentativ/ Află ce a zis Ciucă dacă votul de dreapta se fragmentează 

Nicolae Ciuca, imagine inedită. Liderul PNL, smerit, în noaptea de Înviere într-o mănăstire în care a slujit Arsenie Boca

Pentru mai multe stiri ne puteti urmari AICI 

You may also like

Lasă un comentariu

RPTV - Sursa ta de stiri de incredere.

Copyright © 2023 RPTV