Premieră istorică la Dacia: compania are pentru prima dată o femeie director general

Premieră istorică la Dacia: compania are pentru prima dată o femeie director general

Premieră istorică la Dacia: compania are pentru prima dată o femeie director general

de Gianina Voicu
0 comment

Renault a numit-o pe Katrin Adt, fostă vicepreședintă Mercedes-Benz, la conducerea brandului Dacia. Decizia marchează o schimbare majoră în strategia grupului francez, aflat într-un proces amplu de reorganizare.

Dacia scrie istorie: pentru prima oară de la înființarea companiei, marca autohtonă are o femeie în funcția de director general. Renault a anunțat oficial numirea lui Katrin Adt, fostă vicepreședintă a Mercedes-Benz, în fruntea Dacia, în contextul reorganizării echipei de management de către noul CEO al grupului francez, François Provost.

Katrin Adt preia funcția după ce Denis Le Vot, fostul șef al Dacia, a decis să părăsească Renault. Le Vot era considerat unul dintre candidații importanți pentru poziția de CEO al grupului, însă compania a confirmat că acesta va pleca, fără a oferi detalii suplimentare.

Provost, numit la conducerea Renault în luna iulie după plecarea lui Luca De Meo, a declarat că schimbările de management sunt esențiale pentru adaptarea rapidă la provocările pieței auto, caracterizată de concurență crescută și cerere scăzută.

Cine este Katrin Adt, noul CEO al Dacia

Noua șefă a Dacia are 26 de ani de experiență în industria auto și o carieră solidă în cadrul Daimler și Mercedes-Benz. Cu pregătire juridică, Adt a ocupat funcții de conducere precum:

  • CEO Mercedes-Benz Luxemburg

  • Vicepreședinte Dezvoltare Resurse Umane la Daimler

  • CEO Smart (unde a coordonat tranziția către marca 100% electrică)

  • CEO Mercedes-Benz Own Retail Europe

  • Director al Auditului Corporativ la Mercedes-Benz

Sunt încântată să mă alătur Grupului Renault și să preiau conducerea mărcii Dacia. Este un privilegiu să contribui la scrierea următorului capitol al poveștii sale de succes remarcabile”, a declarat Katrin Adt.

Ea a subliniat că Dacia are un rol-cheie în redefinirea mobilității moderne, prin produse accesibile și adaptate nevoilor reale ale clienților.

Impactul asupra strategiei Dacia

Experții subliniază că experiența lui Adt în zona de retail și vânzări poate aduce un avantaj competitiv semnificativ. Analistul Michael Foundoukidis de la ODDO BHF a declarat pentru Reuters:
Dacia este o marcă extrem de orientată către retail. Accentul pus de Katrin Adt pe acest segment poate aduce un suflu nou în dezvoltarea brandului.

Numirea primei femei la conducerea Dacia reprezintă nu doar o premieră istorică pentru companie, ci și un pas strategic important pentru Renault, care încearcă să își consolideze poziția pe o piață auto în plină transformare.

You may also like

Lasă un comentariu

RPTV - Sursa ta de stiri de incredere.

Copyright © 2023 RPTV