Peter Pollak (PPE): Încă avem filosofia că unele rase sunt inferioare

    Peter Pollak, Membru al Parlamentului European, Grupul Partidului Popular European, Vicepreședinte ARDI Intergroup a avut o intervenție pe tema combaterii rasismului, o nouă strategie pentru incluziunea romilor în UE, Balcanii de Vest și Turcia, susținând că este nevoie de un efort colectiv, la nivel european pentru a face schimbări palpabile în viața romilor din comunitățile greu încercate.

    Peter Pollak este speaker în cadrul conferiței Romani Week 2022 care se desfășoara la Bruxelles între 16 – 19 mai 2022.

    „Suntem prieteni, frați, surori, cu toții luptători împotriva antițigănismului și cu toții lucrăm pentru integrarea romilor. După ce s-a încheiat al doilea război mondial, ne așteptam ca toată lume să înceteze cu practicile discriminatorii și că după trauma de la Holocaust, toata lumea va înceta să discrimineze sau să îi excludă pe oameni din societate.”, a declarat Peter Pollak în cadrul evenimentului Romani Week 2022.

    De asemenea, europarlamentarul a vorbit despre abuzurile poliției asupra romilor și despre încălcarea drepturilor prin abuzuri atât verbale, cât și fizice.

    „ Încă avem filosofia că unele rase sunt inferioare. Din păcate, romii experimentează acest fel de filosofie de ani, încă se confruntă cu brutalitate din partea poliției în multe țări și sunt foarte motivat să lucrez la această cauză, să am intervenții și investigații. În Europa avem experiențe neplăcute cu brutalitatea poliției în țări precum Slovacia, unde poliția a bătut copii romi, unde poliția a intervenit forțat împotriva lor, în satele de romi. Avem experiența Cehiei, unde Stanislav Tomáš a fost ucis de poliție. Trebuie să luptăm împotriva abuzurilor poliței, care provoacă în continuare excludere socială și economică pentru romi. Este fundamental să lucrăm la această problemă, pentru că încă avem comuntăți care trăiesc fără o infrastructură adecvată sau fără apă.”, a spus Peter Pollak.

    Foto: theparliamentmagazine.eu

    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI