Connect with us

Actualitate

PERICOL în București: Piața Unirii riscă să se prăbușească în Dâmbovița

Published

on

Consiliul Local al Primăriei Capitalei a adoptat un document oficial conform căruia Piața Unirii este la un pas să se prăbușească.

În cazul producerii unui cutremur mai puternic, planșeul de beton care acoperă râul Dâmbovița și susține Piața Unirii, care este foarte degradat, se poate prăbuși oricând, totul putându-se transforma într-o groapă uriașă.

„Ansamblul structural al planșeului din zona Piața Unirii prezintă degradări majore care pot afecta grav exploatarea în siguranță a regularizării râului Dâmbovița și a traficului rutier din zonă”, arată documentul.

Principalele vulnerabilități ale Capitalei, în caz de seism

– circa 400 de clădiri de locuit înalte (peste 8 nivele), realizate în perioada 1925 – 1940;

– populația cuprinsă în grupele de vârstă cele mai expuse la efectele mișcării seismice (circa 800.000 persoane cu vârste între 0-19 ani și grupa peste 60 de ani); 

– rețeaua de gaze naturale, în lungime de circa 910 km; 

– rețeaua unităților de învățământ, cu peste 450 de obiective; 

– rețeaua sanitară, cu circa 562 de unități, din care 55 sunt spitale; 

– rețeaua de termoficare, în lungime de 437 km; 

– rețeaua de alimentare cu apă, în lungime de peste 2.500 km; 

– rețeaua turistică, ce cuprinde peste 45 hoteluri mari; 

– rețeaua unităților culturale, cu circa 27 de instituții; 

– rețeaua de metrou, din care circa 35 km prezintă o vulnerabilitate medie.

În cazul producerii unui asemenea eveniment, victimele ar fi de ordinul miilor de morți și al zecilor de mii de răniți.

Sursa foto: webcamromania.ro

Copyright © 2019 AT Video Creations