Connect with us

Actualitate

Patriarhia Română aduci vești noi pentru credincioși

Published

on

De la 1 septembrie se poate relua organizarea de agape sau servirea mesei în interiorul şi exteriorul spaţiilor anexe ale bisericii, autorizate în acest scop, a comunicat Patriarhia Română.

Cancelaria Sfântului Sinod a transmis miercuri parohiilor şi mănăstirilor din Patriarhia Română o actualizare a „Îndrumărilor”. Documentul prevede următoarele:

Punctul nr. 14 din ‘Îndrumările’ date de Patriarhia Română se modifică după cum urmează: ‘Începând cu data de 1 septembrie 2020, unităţile de cult, în special cele care desfăşoară activităţi social-filantropice, pot relua organizarea de agape/servirea mesei în interiorul spaţiilor anexe ale bisericii, autorizate în acest sens (cantine sociale, săli de mese etc.), cu participarea a cel mult 50 de persoane. Precum şi în exteriorul acestor spaţii, cu participarea a maximum 100 de persoane. În ambele cazuri este obligatorie respectarea regulilor de distanţare fizică (în interior se va păstra distanţa de 2 metri în orice direcţie, între persoane; în exterior, se va păstra distanţa de 1,5 metri în orice direcţie, între persoane)”, precizează Patriarhia, potrivit basilica.ro.

Copyright © 2019 AT Video Creations