Connect with us

Actualitate

Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii de Mediu a fost bătut

Published

on

Într-o intervenție la Realitatea Plus, Berceanu a afirmat că este obișnuit cu amenințări, ba chiar a fost și bătut, când nu era șef al Gărzii de Mediu, ci doar activist.

„Aceste amenințări sunt frecvente, m-am confruntat de mult timp cu ele, atât eu, ca și comisar-șef, cât și foștii mei colegi de la Garda de Mediu. Și în timpul acțiunilor din teren, în jurul Bucureștiului sau în țară, am fost frecvent amenințat, fie prin telefoane directe, fie prin mesaje,” a afirmat Berceanu.

Fostul șef al Gărzii de Mediu a fost primul oficial în acest post care și-a pus numărul personal de telefon la dispoziția publicului, tocmai pentru a scurta circuitul birocratic al comunicării unor infracțiuni sau evenimente de mediu.

Octavian Berceanu a relatat și un episod neplăcut prin care a trecut, în perioadă în care nu fusese numit la Garda de Mediu.

„Au fost incidente destul de severe, am fost amenințat și chiar bătut, înainte să ajung la Grada de Mediu. S-a întâmplat pe 31 decembrie 2020, când m-am dus peste câțiva indivizi care deversau gunoi în sectorul 6”, a relatat Berceanu.

Octavian Berceanu a fost demis de la șefia Gărzii de Mediu de către premierul Florin Cîțu, ca urmare a faptului că USR Plus, din care face parte fostul comisar-șef, s-a retras de la guvernare. Înlocuirea lui Berceanu a stârnit un val de reacții de susținere și de critici la adresa premierului.

Copyright © 2019 AT Video Creations